Al treilea proiect al Codului de bune practici pentru furnizorii de AI de uz general, respins de o coaliție de 38 de organizații din UE

Foto: Pixabay

O coaliție de 38 de organizații din sectoarele culturale și creative din cadrul UE respinge, într-o declarație comună, al treilea proiect al Codului de bune practici pentru furnizorii de modele de inteligență artificială de uz general (GPAI – General-purpose artificial intelligence), redactat de experți independenți. Elaborarea acestui cod este prevăzută de Legea UE privind Inteligența Artificială (AI Act), transmite Agerpres.

Semnatarii consideră că al treilea proiect al Codului de bune practici pentru GPAI subminează obiectivele Legii AI, contravine legislației UE și ignoră intenția legiuitorului UE, motive pentru care nu îl pot susține.

Un obiectiv-cheie al Legii UE privind inteligența artificială este acela de a oferi autorilor, artiștilor și altor categorii din sectoarele creative instrumente care să le permită să își exercite și să își protejeze drepturile, solicitând furnizorilor de inteligență artificială de uz general să pună în aplicare măsuri pentru a respecta legislația UE privind drepturile de autor și să furnizeze suficiente detalii cu privire la conținutul primit și utilizat.

Cu toate acestea, cel de-al treilea proiect al Codului de conduită al GPAI reprezintă „un nou pas înapoi” ce mărește distanța până la atingerea acestui obiectiv, spun organizațiile. Acesta creează incertitudine juridică, interpretează greșit Legea UE privind drepturile de autor și încalcă obligațiile prevăzute în însăși Legea privind AI. Încă și mai fundamental, acest cod nu garantează că furnizorii GPAI respectă legislația UE privind drepturile de autor sau legislația privind inteligența artificială.

„Am participat în mod constructiv la procesul de redactare și am făcut observații substanțiale cu privire la proiectele anterioare ale Codului de conduită, în care am subliniat deficiențe grave care afectează toate industriile creative. Cu toate acestea, autorii codului au ignorat sau au respins în mare măsură aceste observații. Din nefericire, cel de-al treilea proiect nu îndeplinește cerința de adecvare din Legea UE privind AI și, prin urmare, nu ar trebui aprobat fără îmbunătățiri semnificative”, se arată în declarația comună.

Legea UE privind AI, prima din lume în acest domeniu, urmărește să garanteze că sistemele de AI sunt sigure, etice și de încredere.

Modelele de IA de uz general stau la baza unor sisteme de AI care sunt capabile să îndeplinească o gamă largă de sarcini, cum ar fi generarea de text și recunoașterea imaginilor, în diferite aplicații. Oficiul pentru AI al Comisiei Europene este principalul organism de punere în aplicare a Regulamentului privind AI la nivelul UE, precum și garantul normelor privind modelele de AI de uz general, incluse într-un cod de bune practici și care vor intra în vigoare în august 2025.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...