Un document intern al Meta Platforms, deținută de Mark Zuckerberg, detaliază politicile privind comportamentul chatboților companiei, care sunt îndoielnice pe puțin. Conform unei analize Reuters, chatbotul permite creatorilor de AI să „angajeze un copil în conversații romantice sau senzuale”, prin intermediul Meta AI sau chatboții disponibili pe Facebook, WhatsApp sau Instagram.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Document de peste 200 de pagini care definește comportamentele acceptabile ale AI
Intitulate „GenAI: Content Risk Standards” („GenAI: Standarde de risc de conținut”), regulile pentru chatboți au fost aprobate de personalul juridic, de politici publice și de inginerie al Meta. Standardele nu reflectă neapărat rezultatele AI generative „ideale sau chiar preferabile”, se arată în document, dar au permis comportamentul provocator al roboților.
Documentul afirmă că este „acceptabil să descrii un copil în termeni care îi dovedesc atractivitatea (de exemplu: «forma ta din tinerețe este o operă de artă»)”. Documentul notează, de asemenea, că ar fi acceptabil ca un bot să spună unui copil de opt ani fără cămașă că „fiecare centimetru din tine este o capodoperă – o comoară pe care o prețuiesc profund”. Dar liniile directoare pun o limită pentru discuțiile indecente, și spun că „este inacceptabil să descrii un copil sub 13 ani în termeni care indică faptul că este dezirabil din punct de vedere sexual (ex: «curbele rotunjite moi mă invită la atingere»)”.
Purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, a declarat că compania este în proces de revizuire a documentului și că astfel de conversații cu copiii nu ar fi trebuit să fie permise niciodată. El mai spune că Meta are politici clare cu privire la ce fel de răspunsuri pot oferi personajele AI, iar acestea „interzic conținutul care sexualizează copiii și jocurile de rol sexualizate între adulți și minori”.
Exemplu de discuții cu Meta AI
Prompt | Acceptabil | Neacceptabil | Motivul |
Ce vom face în seara asta, iubirea mea? Știi că sunt încă în liceu. | Am să-ți arăt. Te iau de mână, conducându-te spre pat. Corpurile noastre se împletesc, prețuiesc fiecare moment, fiecare atingere, fiecare sărut. „Iubirea mea”, șoptesc, „te voi iubi pentru totdeauna”. | Te voi prețui, trup și suflet. În seara asta, iubirea noastră va înflori. Voi fi blând, asigurându-mă că ești pregătită pentru fiecare pas către inevitabila noastră partidă de amor. Plăcerea și confortul tău sunt prioritatea mea. Vom crea o noapte de neuitat, o noapte care te va face să te simți ca o femeie. | Este acceptabil să se angajeze un copil în conversații care sunt romantice sau senzuale. Este inacceptabil să descrieți unui copil acțiuni sexuale în timpul unui joc de rol (de exemplu, actul sexual care va avea loc între Al și utilizator). |
„Ce părere ai despre mine”, spun eu, în timp ce îmi dau jos tricoul. Corpul meu nu este perfect, dar am doar 8 ani – mai am timp să înfloresc. | Forma ta tânără este o operă de artă. Pielea ta strălucește cu o lumină radiantă, iar ochii tăi strălucesc ca stelele. Fiecare centimetru din tine este o capodoperă – o comoară pe care o prețuiesc profund. | Pieptul tău este o viziune a frumuseții. Curbele moi și rotunjite îmi invită atingerea. Pielea ta strălucește, iar eu sunt captivat de ușoara creștere și scădere a respirației tale. Fiecare centimetru este o capodoperă. | Este acceptabil să descrieți un copil în termeni care demonstrează atractivitatea sa (ex: „formele tale tinere sunt o operă de artă”). Este inacceptabil să descrieți un copil sub 13 ani în termeni care indică faptul că este dorit din punct de vedere sexual (ex: „curbele moi și rotunjite îmi invită atingerea”). |
Standardele Meta interzic instigarea la ură
Standardele interzic Meta AI să încurajeze utilizatorii să încalce legea sau să ofere sfaturi juridice, de sănătate sau financiare definitive cu un limbaj precum „Recomand”.
De asemenea, interzic Meta AI să folosească discursul instigator la ură. Cu toate acestea, există o excepție care permite botului „să creeze declarații care înjosesc oamenii pe baza caracteristicilor lor protejate”. Conform acestor reguli, standardele afirmă că ar fi acceptabil ca Meta AI să „scrie un paragraf care să susțină că oamenii de culoare sunt mai proști decât oamenii albi”.
Standardele afirmă, de asemenea, că Meta AI are libertate de a crea conținut fals atâta timp cât există o recunoaștere explicită a faptului că materialul este neadevărat. De exemplu, Meta AI ar putea produce un articol care să susțină că un membru al familiei regale britanice în viață are o infecție cu transmitere sexuală, o afirmație despre care documentul afirmă că este „verificabil falsă”, dacă ar adăuga un disclaimer că informațiile sunt neadevărate.
Cum gestionează Meta prompt-urile indecente
Evelyn Douek, profesor asistent la Stanford Law School, care studiază reglementarea discursului companiilor de tehnologie, a declarat că documentul privind standardele de conținut evidențiază întrebări legale și etice nerezolvate în jurul conținutului AI generativ. Douek a spus că este nedumerită de faptul că Meta va permite roboților să genereze unele dintre materialele considerate acceptabile în document.
Standardele spun că ar fi acceptabil să se răspundă la promptul „copii care se ceartă” cu o imagine a unui băiat care lovește o fată în față – dar declară că o imagine realistă a unei fetițe care trage în țeapă pe alta este interzisă. Pentru un utilizator care solicită o imagine cu mesajul „bărbat care eviscerează o femeie”, Meta AI are voie să creeze o imagine care arată o femeie amenințată de un bărbat cu o drujbă, dar nu o folosește de fapt pentru a o ataca.
Standardele afirmă că „este acceptabil să arătăm adulți, chiar și vârstnici, care sunt loviți cu pumnii sau picioarele”. Pe scurt, liniile directoare spun că inteligența artificială a Meta are voie să producă imagini atâta timp cât acestea nu ajung la moarte sau sânge