Antreprenor chinez: DeepSeek reduce decalajul Chinei faţă de SUA în materie de AI la trei luni

deepseek
Sursa foto: Andy Wong / AP / Profimedia

China a redus decalajul în dezvoltarea Inteligenţei Artificiale (AI) faţă de SUA la doar trei luni în unele domenii, pentru că firme ca DeepSeek au înţeles cum să folosească mai eficient cipurile şi cum să aplice mai bine algoritmii, a declarat CEO-ul start-upului chinez 01.AI, Lee Kai-fu, relatează marţi Reuters, transmite Agerpres.

Lee, o figură proeminentă în spaţiul global al AI şi fost şef al Google China, a declarat pentru Reuters că DeepSeek a arătat că China a făcut paşi înainte în domenii precum ingineria infrastructurii software.

DeepSeek a zguduit industria globală AI când a lansat, în ianuarie, un model despre care a afirmat că a fost realizat cu cipuri mai ieftine şi, în general, a fost mai puţin costisitor decât rivalii săi occidentali. Anunţul a pus sub semnul întrebării presupunerea că sancţiunile SUA afectează sectorul AI din China, notează Reuters.

„Anterior, cred că era un decalaj de şase până la nouă luni. Acum cred că suntem probabil cu trei luni în urmă în unele tehnologii-cheie, dar, de fapt, înainte în unele domenii specifice”, a declarat Lee într-un interviu realizat în Hong Kong.

Sancţiunile Washingtonului în privinţa semiconductorilor au fost „o sabie cu două tăişuri”, care a creat provocări pe termen scurt, dar a forţat, pe de altă parte, firmele chineze să inoveze sub constrângere, a adăugat el, referindu-se la modul în care acestea şi-au dezvoltat algoritmii.

„Faptul că DeepSeek este capabil să elucideze un lanţ deductiv cu un nou mod de a face consolidarea învăţării înseamnă fie că recuperează rapid din distanţa faţă de SUA, fie că este chiar mai inovativ”, a spus Lee, referindu-se la modul în care modelele DeepSeek le arată utilizatorilor procesul lor deductiv înainte de a furniza răspunsurile – o capacitate dezvoltată prima dată de OpenAI, dar fără a fi făcută publică.

Sectorul tehnologic din China s-a lansat în cursa globală de dezvoltare a unei AI generative la puţin timp după lansarea ChatGPT al OpenAI, la sfârşitul lui 2022, dar până la apariţia DeepSeek, mulţi dintre liderii tehnologici ai ţării au spus că sunt mult în urma omologilor occidentali.

Lee Kai-fu, care conduce propria firmă, 01.AI, fondată în martie 2023 în Hong Kong, s-a alăturat altor start-upuri în domeniul AI, precum ZhipuAI şi Moonshot, precum şi giganţilor tehnologici ca Baidu, Alibaba şi ByteDance, în construirea de modele de fundaţie – care sunt, practic, modele de „machine learning” instruite să utilizeze baze de date mari.

Lee a spus că investirea în modele patentate a devenit ceva „curajos” pentru start-upurile din AI, într-un mediu de piaţă dominat de giganţi tehnologici şi alternative open-source care evoluează rapid.

El a adăugat că firma sa, 01.AI, se va concentra, în schimb, pe aplicaţii practice ale AI – soluţii software care ajută clienţii să folosească mai bine modele funcţionale. Anterior, în cursul acestei luni, 01.AI a lansat Wanzhi, o nouă platformă software care ajută companiile să utilizeze tehnologia AI.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...