Inteligenţa artificială zguduie industria publicităţii şi provoacă îngrijorare în rândul investitorilor

Inteligență artificială
Inteligență artificială/ Credit foto: tungnguyen0905/Pixabay

Inteligenţa artificială generează o transformare profundă în industria publicităţii şi îi nelinişteşte pe investitori, afirmă Mark Read, CEO-ul demisionar al gigantului britanic WPP, citat de CNBC, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Într-un interviu acordat CNBC la London Tech Week, Read a declarat că AI ”va revoluţiona complet afacerile noastre” şi că 50.000 de angajaţi WPP folosesc deja platforma proprie de marketing AI a companiei – WPP Open.

”AI va face expertiza lumii accesibilă tuturor la un cost extrem de scăzut”, a spus Read, subliniind că cei mai buni avocaţi, contabili sau creativi publicitari ar putea fi, de fapt, sisteme bazate pe inteligenţă artificială.

Publicitatea trece printr-o ”transformare uriaşă”, confirmă şi Maurice Levy, preşedintele Publicis Groupe, care consideră că noile instrumente de generare de imagini şi video accelerează masiv producţia de conţinut, iar mesajele automatizate permit o personalizare fără precedent. Totuşi, Levy avertizează că AI trebuie văzută doar ca un instrument menit să amplifice capacităţile umane, nu să le înlocuiască.

Deşi recunoaşte că AI va elimina unele locuri de muncă, Levy este optimist: ”AI va transforma şi va crea mai multe joburi decât va distruge, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte revoluţii tehnologice”.

Pe de altă parte, un studiu Gartner arată că 82% dintre consumatori cred că firmele care folosesc AI generativ ar trebui să prioritizeze păstrarea locurilor de muncă umane, chiar şi cu preţul unor profituri mai mici.

Analista Nicole Denman Greene subliniază că brandurile trebuie să se concentreze nu pe ce poate face AI-ul, ci pe ce ar trebui să facă: să creeze idei inovatoare, execuţii unice şi experienţe personalizate care rămân relevante şi umane.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...