O cameră cu inteligență artificială montată pe toaletă promite să-ți spună cât de sănătos ești

Toaletă cu inteligență artificială
Credit foto: Kohlerhealth

Compania americană Kohler a lansat cel mai neașteptat gadget de sănătate al anului, o cameră cu inteligență artificială montată pe toaletă, capabilă să analizeze deșeurile umane pentru a detecta semne timpurii ale unor probleme medicale, anunță Interesting Engineering.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Dispozitivul, numit Dekoda, costă 599 de dolari și vine cu un abonament anual între 70 și 156 de dolari, în funcție de pachetul de servicii ales. Este gândit pentru utilizatorii interesați de tehnologiile de monitorizare a sănătății și pentru cei care doresc să integreze analiza corporală în rutina zilnică, fără a mai merge la medic.

O cameră care „se uită” doar în vasul de toaletă

Dekoda se montează deasupra marginii toaletei, fără instalare specială, și este compatibil cu majoritatea modelelor existente. Camera este orientată strict în jos, spre conținutul vasului, fără a înregistra niciodată utilizatorul sau împrejurimile, potrivit companiei. Kohler insistă că folosește „opti­că discretă”, iar datele captate sunt criptate integral.

Pentru locuințele cu mai mulți utilizatori, dispozitivul are autentificare prin amprentă și permite gestionarea separată a datelor pentru fiecare persoană.

„Senzorii Dekoda văd doar în interiorul toaletei și nicăieri altundeva”, afirmă compania, car încearcă să se distanțeze de orice asociere cu camerele de supraveghere casnică.

Cum funcționează analiza cu inteligență artificială

După fiecare utilizare, senzorii captează imagini ale deșeurilor și le trimit către un sistem de analiză bazat pe AI. Algoritmii evaluează nivelul de hidratare, posibile urme de sânge și tipare care pot indica probleme digestive sau dezechilibre ale microbiomului intestinal.

Rezultatele sunt afișate în aplicația Kohler Health, care oferă rapoarte zilnice, scoruri de sănătate și notificări dacă apar anomalii. Compania subliniază că dispozitivul nu înlocuiește testele medicale, dar poate semnala modificări care merită investigate de un medic.

Un detaliu curios… toaletele cu boluri de culoare închisă pot afecta acuratețea senzorilor, care se bazează pe reflexia luminii pentru a analiza mostrele.

Din baie, direct în industria digital health

Dekoda marchează lansarea diviziei Kohler Health, o nouă direcție a brandului american care vrea să transforme obiectele de uz casnic în instrumente de monitorizare medicală. Este o mișcare care urmează tendința globală a „wellness tech”, în care senzorii și AI-ul pătrund în tot mai multe aspecte ale vieții cotidiene.

Dispozitivul funcționează pe baterii reîncărcabile (cu autonomie de o săptămână) și se alimentează prin USB-C. Actualizările de software sunt incluse.

Rămâne de văzut câți utilizatori sunt dispuși să accepte o cameră AI în baie. Kohler mizează însă pe o creștere a încrederii în sistemele inteligente de sănătate la domiciliu, asemenea ceasurilor și senzorilor de somn.

  • George Radu este un autor care abordează subiecte variate din domeniul tehnologiei, apărării și viitorului. Domeniile sale de expertiză includ inteligența artificială etică, interfețele om-mașină (HMI), realitatea augmentată și virtuală aplicată (XR), precum și impactul social și cultural al noilor tehnologii. Nu se teme să pună întrebări dificile și să exploreze implicațiile filozofice ale inovațiilor tehnologice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...