Prima ediţie din lume a unui ziar generat cu AI, publicat în Italia

A close-up of a stack of newspapers resting on a desk, symbolizing information and media.
Photo by brotiN biswaS on Pexels

Un ziar italian a declarat că este primul din lume care publică o ediţie realizată în întregime de inteligenţa artificială, transmite News.ro.

Iniţiativa lui Il Foglio, un cotidian liberal conservator, face parte dintr-un experiment jurnalistic de o lună menit să arate impactul pe care tehnologia inteligenţei artificiale îl are „asupra modului nostru de lucru şi asupra zilelor noastre”, a declarat editorul ziarului, Claudio Cerasa.

Il Foglio AI de patru pagini a fost încorporat în ediţia ziarului şi este disponibil la chioşcurile de ziare şi online începând de marţi.

„Va fi primul cotidian din lume la chioşcurile de ziare creat în întregime cu ajutorul inteligenţei artificiale”, a declarat Cerasa. „Pentru tot. Pentru redactare, titluri, citate, rezumate. Şi, uneori, chiar şi pentru ironie”. Acesta a adăugat că rolul jurnaliştilor se va limita la „a pune întrebări într-un instrument AI şi a citi răspunsurile”.

Experimentul vine în contextul în care organizaţiile de ştiri din întreaga lume se luptă cu modul în care ar trebui implementată inteligenţa artificială. La începutul acestei luni, The Guardian a relatat că BBC News va utiliza IA pentru a oferi publicului un conţinut mai personalizat.

Prima pagină a primei ediţii a Il Foglio AI conţine un articol care face referire la preşedintele SUA, Donald Trump, descriind „paradoxul trumpienilor italieni” şi modul în care aceştia se revoltă împotriva „culturii de anulare”, dar fie închid ochii, fie, mai rău, „sărbătoresc” atunci când „idolul lor din SUA se comportă ca despotul unei republici bananiere”.

Pe prima pagină apare, de asemenea, o rubrică intitulată „Putin, cele 10 trădări”, articolul subliniind „20 de ani de promisiuni încălcate, acorduri rupte şi cuvinte trădate” de către Vladimir Putin, preşedintele rus.

Pe pagina 2 se poate citi un articol despre cum tinerii europeni fug de relaţiile stabile.

Ultima pagină conţine scrisori ale cititorilor către editor, generate de inteligenţa artificială, una dintre ele întrebând dacă inteligenţa artificială va face oamenii „inutili” în viitor. „Inteligenţa artificială este o mare inovaţie, dar nu ştie încă cum să comande o cafea fără să greşească zahărul”, se arată în răspunsul generat de inteligenţa artificială.

Cerasa a declarat că Il Foglio AI reflectă „un ziar real” şi este produsul „ştirilor, dezbaterilor şi provocărilor”. Dar este, de asemenea, un teren de testare pentru a arăta cum ar putea funcţiona AI „în practică”, văzând în acelaşi timp care va fi impactul asupra producerii unui ziar cu tehnologia şi întrebările „pe care suntem obligaţi să ni le punem, nu numai din punct de vedere jurnalistic”.

„Este doar un alt Il Foglio făcut cu inteligenţă, nu-l numiţi artificial”, a spus Cerasa.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...
|

Țările Baltice, despre decizia SUA de a limita răspândirea globală a inteligenței artificiale: „Riscă să creeze diviziuni artificiale în cadrul pieței unice a UE” / România, în aceeași situație cu Letonia, Lituania și Estonia – țările fac parte dintr-un eșalon secund, cu restricții

Țările Baltice au transmis, într-o declarație comună, că decizia SUA de a limita răspândirea globală a inteligenței artificiale,…
Citeste Mai Mult