Aproape două treimi (64%) dintre liderii organizaţiilor guvernamentale sunt conştienţi de importanţa adoptării Inteligenţei Artificiale (IA), însă doar 26% susţin că au integrat această tehnologie la nivelul întregii instituţii, arată datele cuprinse într-un studiu de specialitate.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit analizei EY, deşi 64% dintre respondenţi admit că adoptarea IA ar putea conduce la economii substanţiale, iar 63% cunosc potenţialul acesteia de a îmbunătăţi prestarea de servicii, o pondere redusă, de 12%, afirmă că au adoptat soluţii de IA generativă.
În acelaşi timp, 58% din totalul celor chestionaţi au pledat pentru accelerarea adoptării tehnologiei datelor şi a inteligenţei artificiale în organizaţiile din sectorul public, transmite Agerpres.
Avantajele instituțiilor care au implementat deja IA
Rezultatele studiului au arătat, totodată, că organizaţiile care au implementat deja analiza de date şi IA beneficiază de avantaje semnificative în mai multe domenii, printre care: o mai bună interacţiune cu cetăţenii prin ameliorarea accesului şi servicii personalizate, monitorizare îmbunătăţită şi economii de costuri datorită eficientizării, securitate consolidată prin reducerea fraudelor şi a erorilor, creşterea productivităţii şi satisfacţiei angajaţilor, precum şi decizii mai bine fundamentate şi bazate pe date.
Pionierii digitalizării vs. restul instituțiilor
De asemenea, primele 20% dintre organizaţiile respondente, clasificate drept pionieri, sunt mai avansate în implementarea soluţiilor digitale, în timp ce restul de 80% fac parte din eşalonul secund.
„Pionierii se disting prin accentul strategic pus pe construirea unor fundaţii solide, fără să se grăbească să implementeze tehnologii de inteligenţă artificială avansate. 88% dintre pionieri au implementat infrastructuri de date şi digitale, comparativ cu 58% dintre organizaţiile din eşalonul secund. 76% dintre pionieri au digitalizat sau automatizat procesele şi serviciile existente, faţă de 33% dintre organizaţiile din eşalonul secund, iar 58% dintre pionieri au implementat capacităţi de analiză a datelor, comparativ cu o treime (33%) dintre organizaţiile din eşalonul secund”, se menţionează în studiul EY.
Provocări: confidențialitatea datelor și lipsa strategiilor
Aproape două treimi (62%) dintre liderii de organizaţii au declarat că preocupările legate de confidenţialitatea şi securitatea datelor limitează capacitatea actuală a organizaţiei lor de a adopta soluţii digitale şi bazate pe date, iar 51% au indicat lipsa unei strategii de transformare digitală şi a datelor, timp în care 45% menţionează infrastructura de date inadecvată.
„Spre deosebire de sectorul privat, autorităţile guvernamentale gestionează cantităţi mari de date protejate prin lege. Legislaţia privind protecţia vieţii private şi barierele normative, concepute iniţial pentru a proteja cetăţenii, fac dificilă transmiterea datelor, deoarece îi împiedică pe funcţionarii publici să acţioneze dincolo de ceea ce este permis în mod explicit, în lipsa cadrelor şi mecanismelor de protecţie necesare. Organizaţiile de top soluţionează aceste provocări prin stabilirea unor cadre clare de guvernanţă a datelor, care precizează permisiunile, mijloacele de control al accesului şi limitările în utilizare, şi creează politici şi tehnici transparente privind utilizarea datelor, pentru a proteja datele cu caracter personal, permiţând totodată analiza acestora”, notează consultanţii.
Metodologia studiului
Studiul a fost desfăşurat de EY, în intervalul august – septembrie 2024, în colaborare cu Oxford Economics, în rândul a 492 de lideri din sectorul guvernamental din 14 ţări.
Despre EY
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 51,2 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024.
Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste o mie de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.