Un startup românesc care creează conținut educațional cu AI a primit un grant de la compania poloneză ElevenLabs

captura de ecran a homepage-ului site-ului livresq
Sursa foto: captură de ecran

Platforma românească LIVRESQ, dezvoltată de Ascendia și specializată în crearea de conținut educațional cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a obținut un grant important din partea startup-ului polonez ElevenLabs. Această finanțare este destinată dezvoltării și îmbunătățirii infrastructurii audio bazate pe AI, transmite StartupCafe.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Grantul constă în 33 de milioane de unități de utilizare (echivalentul a aproximativ 680 de ore) din sistemele de generare vocală ale ElevenLabs. Acest suport va accelera capacitatea LIVRESQ de a produce rapid conținut educațional imersiv, multilingv și accesibil.

„Primirea acestui grant de la ElevenLabs ne va permite să integrăm tehnologie vocală AI de ultimă generație direct în LIVRESQ, aducând un plus de atractivitate, calitate și eficiență conținutului educațional creat de utilizatorii noștri”, a declarat Alex Mălureanu, Cofondator & CMO al Ascendia.

Dezvoltată de firma IT Ascendia, fondată de antreprenorii Cosmin, Alex și Adriana Mălureanu, platforma LIVRESQ este deja un jucător-cheie la nivel internațional. Ascendia este partener strategic pentru instituții guvernamentale și internaționale, precum Consiliul Europei, și membru în grupul de experți DEC al Comisiei Europene.

În prezent, soluția LIVRESQ este utilizată de peste 158.000 de creatori, proveniți din peste 7.260 de instituții și companii, pentru a genera rapid cursuri e-learning și resurse educaționale deschise. Acestea sunt distribuite în standarde deschise, asigurând compatibilitatea cu peste 400 de sisteme de management al învățării existente.

ElevenLabs a fost fondat în 2022 de către Mati Staniszewski (CEO) și Piotr Dąbkowski (CTO), absolvenți ai unor universități prestigioase din Marea Britanie. Platforma lor generează sunete și voci fidele în 32 de limbi, inclusiv limba română.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...