Cea mai ieftină mașină electrică Toyota, bZ3X, a fost lansată în China, iar cererea a fost atât de mare încât serverele de comenzi Toyota-GAC au picat, iar motivele sunt clare: un model electric de dimensiuni medii, cu autonomie de aproximativ 420 de kilometri, design modern și sisteme electronice de asistență, cu un preț de pornire de aproximativ 20.000 de dolari sau chiar mai mic.
Toyota produce bZ3X (Bozhi 3X – “Platină 3X” în traducere) pentru piața din China, printr-un joint venture cu constructorul local GAC (Guangzhou Automobile Group Company). Modelul a fost introdus pe piața din China în decembrie, fără să aibă parte de o lansare oficială, pentru aproximativ 14.000 de dolari, însă în martie 2025 Toyota a lansat oficial comenzile pentru cel mai ieftin model electric al său. A fost atât de popular încât a primit 10.000 de comenzi în prima oră și a doborât serverele Toyota-GAC. Spre comparație, un model similar, dar oferit de constructorul chinez BYD, modelul Atto 3, este oferi la un preț de pornire cu 1000 de dolari mai mare.
Dimensiunile modelului electric sunt generoase, mai ales pentru acest preț: o lungime de 4600 mm, o lățime de 1875 mm și o înălțime de 1645 mm. Greutatea totală este în jur de 1,7 tone. Motorul electric care echipează bZX3 produce 201 cai-putere, o putere mai mult decât suficientă pentru un model entry-level.
Există două variante de autonomie pentru bZX3: modelul de bază, cu autonomie de aproximativ 420 km și care nu vine echipat cu sisteme de condus autonom, dar și alte sisteme avansate de asistență pentru șofer, disponibil la aproximativ 15.000 de dolari.
Pentru cine dorește sisteme de condus autonom și alte funcții inteligente oferite prin arhitectura Nvidia Drive AGX Orin X, prețul începe de la 20.500 de dolari, însă pentru banii în plus acest client va beneficia și de o baterie mai mare, cu o autonomie de aproape 600 de kilometri.
La interior, Toyota oferă un sistem de infotainment cu ecran de 14,6 inci pentru funcțiile generale ale mașinii, iar în loc de cadrane clasice șoferul primește un ecran cu diagonala de 8,8 inci.
Designul la interior este minimalist, cu puține butoane fizice.