Dacia accelerează procesul de electrificare pentru a rămâne în limitele țintelor de emisii stabilite la nivelul grupului Renault. Potrivit unui document analizat de Profit.ro, marca românească are în plan lansarea a două automobile electrice noi, programate pentru anii 2027 și 2028, în segmente diferite de piață.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Primul dintre acestea se va numi Dacia Evader și va fi un model de segment A. Mașina urmează să fie prezentată oficial în 2026, iar lansarea comercială este programată pentru 2027. Evader este corespondentul direct al noului Renault Twingo și a fost dezvoltat într-un interval de timp foarte scurt, de aproximativ 18 luni, de divizia Ampere din China a grupului Renault, cunoscută sub numele ACDC.
Dimensiunile lui Evader vor fi apropiate de cele ale actualului Dacia Spring. Cele două modele vor fi comercializate în paralel. Informația a fost confirmată de Frank Marotte, vicepreședinte Dacia, care a explicat poziționarea clară a noului model în gamă.
„Am anunțat că noul BEV va fi sub 18.000 de euro, deci mai ieftin decât Spring. Suntem încrezători că, în ceea ce privește calitățile produsului și performanța, există suficient spațiu pentru ambele mașini. Practic, Spring va rămâne o cale de acces în lumea BEV-urilor pentru clienți”, a declarat Marotte.
Acesta a mai subliniat că există o cerere ridicată din partea clienților pentru modele electrice accesibile. „Există o așteptare foarte mare ca Dacia să continue să ofere acces la lumea BEV-urilor. Exact asta vom face cu Spring, iar deasupra lui vom avea noua ofertă din segmentul A, care va juca rolul său”, a completat oficialul Dacia.
Dacia Evader va fi produs în Slovenia, la uzina Renault din Novo Mesto, unde a început deja producția noului Twingo.
Al doilea model electric important din planurile Dacia este Sandero electric. Acesta a intrat deja în faza de dezvoltare și este programat pentru debut oficial în 2028. Vânzările ar putea începe în 2029. Noul model, cunoscut informal drept Sandero 4, va înlocui actuala generație, care a primit un facelift la finalul anului 2025.
Sandero EV va utiliza platforma tehnică folosită de Renault 5 și Renault 4, o versiune adaptată a fostei CMF-B EV. Modificările vor fi orientate în principal spre reducerea costurilor. Aceeași arhitectură a fost deja implementată și pe Twingo și Evader.
Viitorul Sandero va marca o premieră în gama Dacia. Modelul va fi disponibil cu propulsii multi-energie. Clienții vor putea alege între versiuni hibride și versiuni complet electrice. Deși nu există încă date oficiale, este de așteptat ca Sandero electric să fie echipat cu baterii de capacitate redusă, sub 40 kWh, și să ofere o autonomie de aproximativ 300 de kilometri.
Producția Sandero electric este estimată să aibă loc în Maroc, în cea de-a doua uzină a mărcii, unde sunt fabricate în prezent modelele Sandero, Jogger și Logan. Renault a realizat deja investiții în această unitate pentru a o pregăti pentru asamblarea vehiculelor electrice.