Jumătate din camioanele grele vândute în China în 2028 ar putea fi modele electrice, estimează producătorul de baterii CATL / În Europa, compania lucrează la construcția celei de-a doua uzine a sa

un camion electric langa o statie de incarcare
Sursa foto: Depositphotos / Scharfsinn

Jumătate din camioanele de mare tonaj vândute în China în 2028 ar putea fi modele electrice, în creștere de la 10% în 2024, a declarat duminică președintele producătorului chinez de baterii CATL, informează Reuters, citând mass-media din China, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Comentariile făcute de Zeng Yuqun, cu ocazia lansării unui sistem de schimbare a bateriilor destinat camioanelor de mare tonaj, și publicate de portalul de știri guvernamental Jiemian, sugerează că vor apărea noi probleme cu privire la cererea de carburant din partea sectorului camioanelor, care este afectat deja de creșterea numărului de camioane din China care funcționează cu gaz lichefiat.

Sâmbătă, CATL a anunțat că a demarat operațiunile la o facilitate de producție a bateriilor destinate automobilelor electrice, amplasată la Shandong, prima sa astfel de facilitate din nordul Chinei. Cea de-a doua și a treia fază a acestui proiect urmează să fie lansate în următorii doi ani, astfel că, la final, va exista un cluster industrial destinat bateriilor electrice cu o valoare de mai multe miliarde de yuani în nordul Chinei, a precizat CATL într-o postare pe aplicația de social media WeChat.

Conform unui anunț făcut anul trecut de autoritățile locale din Shandong, regiunea intenționează să pună la punct o industrie destinată bateriilor de litiu cu o valoare de 100 de miliarde de yuani (14 miliarde de dolari), care va include materiale pentru electrozi, electroliți, celule de baterii și facilități de asamblare.

Înființat în 2011 în orașul Ningde, pe coasta de est a Chinei, grupul CATL produce peste o treime din toate bateriile pentru automobile electrice vândute la nivel mondial. Bateriile CATL sunt utilizate de modelele mai multor constructori auto, precum Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen, Toyota, Honda și Hyundai.

În prezent, CATL lucrează la construcția celei de-a doua uzine a sa din Europa, uzină care va fi amplasată în Ungaria, după cea din Germania, care a început să funcționeze în luna ianuarie 2023.

Sursa foto: Depositphotos / Scharfsinn

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...