FP2 Monaco: Leclerc, din nou cel mai rapid, într-o sesiune marcată de două steaguri roșii

Ferrari F1 car racing at the Hungarian Grand Prix, showcasing thrilling motorsport action.
Photo by Botond Dobozi on Pexels

Charles Leclerc a încheiat ziua de vineri într-un mod perfect pentru Ferrari, reușind cel mai bun timp și în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu de la Monaco.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Monegascul a fost cronometrat cu 1:11.355, un timp obținut pe pneuri soft, care l-a plasat cu 0.038 secunde în fața lui Oscar Piastri, liderul la zi al clasamentului general. Lewis Hamilton a confirmat forma în creștere a Scuderiei, clasându-se pe locul 3, la o zecime de colegul său.

Sesiunea a fost întreruptă de două ori cu steag roșu. Mai întâi, Isack Hadjar a lovit zidul la intrarea în șicana Nouvelle, desprinzându-și roata stânga-spate. Mai târziu, Piastri a lovit frontal barierele la Sainte Devote, dar a reușit să revină la boxe pe roți.

Liam Lawson a fost surpriza sesiunii, cu un excelent loc 5 pentru Racing Bulls, urmat de coechipierul său Hadjar. Alonso, Albon și Antonelli au completat top 9, în timp ce Max Verstappen, nemulțumit constant de comportamentul mașinii, a încheiat abia pe 10. De notat și o altă prestație modestă pentru Red Bull, cu Tsunoda pe 11.

Ollie Bearman este investigat pentru o posibilă nerespectare a regulamentului în regim de steag roșu. Între timp, Stroll (18) și Colapinto (20) au avut parte de o sesiune discretă, încheind în spatele plutonului.


Rezultate FP2 – Marele Premiu al Principatului Monaco 2025

Loc Pilot Echipă Timp Diferență
1 Charles Leclerc Ferrari 1:11.355
2 Oscar Piastri McLaren Mercedes 1:11.393 +0.038s
3 Lewis Hamilton Ferrari 1:11.460 +0.105s
4 Lando Norris McLaren Mercedes 1:11.677 +0.322s
5 Liam Lawson Racing Bulls Honda RBPT 1:11.823 +0.468s
6 Isack Hadjar Racing Bulls Honda RBPT 1:11.859 +0.504s
7 Fernando Alonso Aston Martin Aramco Mercedes 1:11.890 +0.535s
8 Alexander Albon Williams Mercedes 1:11.931 +0.576s
9 Kimi Antonelli Mercedes 1:11.946 +0.591s
10 Max Verstappen Red Bull Racing Honda RBPT 1:11.950 +0.595s
11 Yuki Tsunoda Red Bull Racing Honda RBPT 1:11.954 +0.599s
12 George Russell Mercedes 1:12.023 +0.668s
13 Carlos Sainz Williams Mercedes 1:12.055 +0.700s
14 Gabriel Bortoleto Kick Sauber Ferrari 1:12.145 +0.790s
15 Ollie Bearman Haas Ferrari 1:12.203 +0.848s
16 Nico Hulkenberg Kick Sauber Ferrari 1:12.268 +0.913s
17 Pierre Gasly Alpine Renault 1:12.359 +1.004s
18 Lance Stroll Aston Martin Aramco Mercedes 1:12.462 +1.107s
19 Esteban Ocon Haas Ferrari 1:12.509 +1.154s
20 Franco Colapinto Alpine Renault 1:12.596 +1.241s
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...