Aproape 1.000 de amenzi pentru depășirea vitezei legale au fost emise cu ajutorul sistemului e-SIGUR în ultimele două săptămâni, iar alte mii de cazuri sunt analizate de polițiști. Totodată, există persoane cercetate pentru fals în declarații, după ce au încercat să scape de răspundere.
Poliția Română a făcut un bilanț de la implementarea sistemului e-SIGUR la nivel național, la 1 martie 2025. Astfel, 983 de amenzi au fost generate la nivel național pentru depășirea vitezei legale, iar mii de alte situații sunt analizate pentru aplicarea măsurilor legale.
Recent, sistemul de camere radar instalat în zonele cu risc din țară a devenit operațional și în București, două astfel de camere pe Splaiul Unirii și Șoseaua Antiaeriană.
Trei bărbați au declarat că se aflau femei la volan în locul lor
Poliția a mai cerut șoferilor surprinși că încalcă legea să nu mai declare că la volan se aflau alte persoane, explicând că falsul în declarații este o infracțiune și dând exemplul mai multor șoferi care au recurs la această soluție.
După ce au fost înregistrați de sistemul e-SIGUR depășind viteza legală, șoferii care urmau să fie sancționați au declarat că la volan se aflau alte persoane, furnizând autorităților datele unor femei.
Poliția dă exemplu a doi șoferi din Suceava, dar și cel al unui șofer din Iași, care s-au ales cu dosare penale pentru infracțiunea de fals în declarații, și le cere șoferilor să nu mai încerce să scape de răspundere.
„Nu mai încercați! Nu a mers și nu o să meargă! Puteți să priviți altfel, vă venim în sprijin… un dosar penal pentru fals în declarații nu vă ajută! Dacă ați fi surprins depășind viteza și v-ar veni acasă hârtia prin care trebuie să comunicați cine a fost la volan, de ce ați spune că a fost o doamnă, când se vede clar că în spatele volanului a fost un bărbat? Sistemul e-SIGUR nu minte!”, scrie Poliția Română pe Facebook, afișând imaginile unor cazuri în care s-a raportat în mod eronat cine era persoana aflată la volan.