Opel renunţă la obiectivul de a vinde numai automobile electrice începând din 2028

Sursa foto: Opel

Constructorul auto german Opel, o subsidiară a grupului Stellantis, a abandonat planurile care vizau comercializarea numai de vehicule electrice în Europa, începând din 2028, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Compania cu sediul la Russelsheim a anunţat luni că va continua să se bazeze pe strategia sa actuală de tip ‘multi-energy’, care prevede livrarea de vehicule pe baterie, dar şi de vehicule hibride de tip plug-in, precum şi de vehicule cu motoare pe combustie, până la modificarea cererii consumatorilor.

„Această strategie nu trebuie să fie limitată la 2028 dacă pe partea de cerere se solicită altceva”, a informat constructorul de automobile într-un comunicat de presă publicat ca reacţie la articolele din presă referitoare la modificarea strategiei.

În anul 2023, directorul general de la Opel, Florian Huettl a anunţat că producătorul auto îşi propune ca obiectiv eliminarea vânzărilor de automobile echipate cu motoare pe combustie în Europa, din 2028.

Însă, între timp, Opel a văzut cum profitabilitatea sa a scăzut în ultimii ani, în timp ce planurile pentru o mare fabrică de celule de baterii, ce urma să fie construită în apropiere de uzina Opel de la Kaiserslautern, au fost puse în aşteptare.

Totuşi, compania este interesată în continuare să meargă înainte cu vehiculele electrice, pe fondul semnalelor pozitive venite de pe piaţă, dar şi al măsurilor politice din Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Opel a precizat că este gata pentru mobilitate electrificată şi totodată că este primul constructor german cu o gamă completă de modele electrificate pe piaţă.

Grupul Stellantis are nu mai puţin de 14 mărci din portofoliul său, printre care Peugeot, Jeep, Ram, Fiat şi Opel.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...