Renault va lansa un nou SUV în segmentul premium / Filante va fi comercializat inițial în Coreea de Sud

Renault Filante
Sursa foto: Renault

Renault dezvăluie numele viitorului său crossover din zona premium. Potrivit unui comunicat de presă al francezilor, Filante va fi un model de top pentru Renault, consolidând astfel ofensiva de produse a mărcii în afara Europei. Renault Filante va fi al cincilea din cele opt modele care fac parte din planul internațional 2027 al Renault.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Proveniența numelui Filante

Renault susține că numele Filante a fost ales special pentru noul SUV ce se vrea a fi vârful de lance al companiei franceze. Pe de o parte, numele face referire la conceptul Filante Record, care a stabilit un nou record de eficiență energetică la sfârșitul anului trecut.

Pe de altă parte, denumirea a fost inspirată din Etoile Filante, un monopost legendar inspirat de avioane, conceput pentru a doborî recorduri de viteză, prezentat în 1956. Designul său elegant, caracteristicile avangardiste și recordurile, inclusiv 300 km/h pe 1 km și 5 km, au marcat istoria automobilelor.

Renault Etoile Filante
Sursa foto: Zakaria ABDELKAFI / AFP / Profimedia

De ce Renault Filante va fi comercializat în Coreea de Sud

Renault Filante va fi construit la Busan, Coreea de Sud, fiind lansat inițial pe piața internă și apoi exportat în alte regiuni. Detaliile complete despre acest nou SUV vor fi dezvăluite într-un eveniment organizat în Coreea de Sud pe 13 ianuarie la ora 9:00 (ora României), ce poate fi vizualizat și online accesând acest link.

Renault Filante
Sursa foto: Renault

Nicolas Paris, CEO-ul Renault Coreea, a declarat că țara are o „putere excepțională” în segmentul D (SUV-uri de dimensiune medii, precum BMW X3, Volvo XC60 sau Audi Q5) și segmentul E (SUV-uri de lux, precum Volvo XC90, BMW X5 sau Land Rover Discovery).

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...