Vânzările globale de vehicule electrice (EV) şi hibride plug-in au înregistrat un avans anual de 21% în iulie, cel mai lent ritm de creştere din ianuarie şi un declin faţă de expansiunea de 25% din iunie, arată datele publicate miercuri de firma de cercetare de piaţă Rho Motion, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
China este cea mai mare piaţă auto din lume şi este responsabilă pentru mai mult de jumătate din vânzările globale de vehicule electrice pe baterii şi hibride plug-in. Creşterea vânzărilor de automobile în statul asiatic a încetinit în iulie, în condiţiile în care BYD, cel mai mare producător mondial EV, a raportat al treilea declin lunar al înmatriculărilor.
În China, creşterea pe acest segment s-a atenuat la 11% luna trecută, la aproximativ un milion, după ce media lunară din primul semestru a fost de 36%, piaţa fiind afectată de oprirea unor subvenţii guvernamentale pentru achiziţiile de vehicule electrice şi hibride plug-in, a declarat analistul şef de la Rho Motion, Charles Lester.
Europa beneficiază de subvenţii
În schimb, piaţa auto din Europa a beneficiat de pe urma subvenţiilor menite să accelereze decarbonizarea. În iulie, vânzările în Europa au urcat în ritm anual cu 48%, la aproximativ 390.000 vehicule electrice şi hibride plug-in.
Tendinţe globale și perspective
În America de Nord s-a înregistrat un avans de 10%, la peste 170.000 unităţi, iar în restul lumii vânzările au înregistrat o expansiune de 55% la peste 140.000 unităţi. „În pofida variaţiilor regionale, traiectoria generală pentru adoptarea EV în 2025 are o tendinţă ascendentă semnificativă”, a apreciat Lester.
Acesta se aşteaptă la o redresare a livrărilor în China din august, noi fonduri fiind disponibile pentru achiziţii, în timp ce noile reglementări din SUA ar urma să reducă cererea pentru vehicule electrice.
Pe plan mondial, guvernele adoptă măsuri de încurajare a vânzărilor EV, în timp ce tensiunile comerciale şi încetinirea pieţelor auto ar putea duce la închideri de fabrici auto şi la concedieri.