VIDEO Un SUV a lovit mai mulți pietoni în fața unei școli din Beijing / Poliția chineză susține că a fost vorba despre „o manevră greșită”

Sursa foto: Captură video – Maxi Global / X.com

Un accident rutier a avut loc în Beijing, unde un bărbat în vârstă de 35 de ani a intrat pe trotuarul din fața unei școli și a lovit nouă pietoni, relatează News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Accidentul, din cauza unei „manevre greșite”

Conform investigațiilor preliminare, un bărbat de 35 de ani s-a ciocnit cu un pieton din cauza unei manevre necorespunzătoare în timp ce conducea un SUV spre locul unde s-a produs accidentul, iar rănitul a fost transportat imediat la spital pentru tratament.

Dintr-o postare pe rețeaua de socializare X, înțelegem că numeroase persoane, majoritatea elevi, au fost implicați în accident, unul dintre ei murind pe loc. În imagini apare și SUV-ul care a intrat în grupul de oameni, prins între un copac și gardul Școlii Primare nr. 1 Miyun, locul unde s-a întâmplat accidentul.

Poliția din Beijing minimizează accidentul

Raportul poliției locale nu menționează că accidentul a avut loc în fața unei școli primare, și nici că mai mulți elevi au fost loviți. De asemenea, poliția locală a minimalizat accidentul, spunând că a fost o coliziune cu pietoni din cauza conducerii necorespunzătoare și nu a specificat numărul de victime.

Internauții discută ideea faptului că acesta nu a fost un accident, ci o coliziune deliberată. Cauza accidentului este în curs de investigație.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...