Vânzările Dacia au înregistrat scăderi semnificative la începutul anului, atât pe piața din România, cât și pe marile piețe europene, însă acestea nu reflectă o diminuare reală a cererii, susține Mihai Bordeanu, Head of Country Dacia România.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Într-un interviu acordat Profit.ro, acesta explică impactul schimbărilor de reglementare, oferă estimări privind producția de la Mioveni și ridică, pentru prima dată, semne de întrebare privind locul de fabricație al viitorului model compact Dacia.
„Luna ianuarie este, de obicei, cea mai mică lună din an, iar anul acesta a venit imediat după un pasaj reglementar care a distorsionat înmatriculările”, afirmă Bordeanu. Potrivit acestuia, doar aproximativ 9% dintre clienți își înmatriculează mașinile în aceeași lună în care le cumpără, restul operațiunilor fiind realizate la una-două luni distanță.
Pe piața românească, scăderea înmatriculărilor din ianuarie a depășit 30%, însă șeful Dacia consideră că analiza trebuie făcută cumulat cu luna decembrie, când s-au înregistrat creșteri artificiale generate de obligativitatea înmatriculării până la finalul anului.
Fenomene similare au fost observate și pe alte piețe: în Franța, Dacia a raportat o scădere de 33%, în Germania de aproximativ 50%, iar în Spania declinul a fost comparabil.
În ceea ce privește comenzile, noile motorizări și facelift-urile lansate recent sunt peste nivelul anului trecut. „Avem deja cu 4–5% mai multe comenzi față de media anului trecut, deși mașinile nu sunt încă în showroom-uri”, spune Bordeanu, referindu-se în special la noile versiuni 4×4 hibride pentru Duster și Bigster, care au înlocuit complet vechile variante cu transmisie manuală.
Scăderea înmatriculărilor nu este corelată, potrivit conducerii Dacia, cu ajustările de producție semnalate de sindicate. Mihai Bordeanu precizează că eventualele reduceri de volum vor depinde de evoluția cererii în cursul anului și că producția de la Mioveni în 2026 va rămâne „în marja” ultimilor ani, cu diferențe de ordinul a aproximativ 10.000 de unități. Pentru acest an, configurația actuală indică o producție de circa 200.000 de unități Duster și 100.000 de unități Bigster, Jogger urmând să nu mai fie fabricat la uzina din România.
În premieră, șeful Dacia România a pus sub semnul întrebării fabricarea viitorului model compact al mărcii la Mioveni. „Nu putem spune astăzi unde va fi produs. Sunt pe masă alternative”, a declarat Bordeanu, precizând că decizia privind amplasarea producției nu va fi comunicată înainte de mijlocul anului. Uzina de la Mioveni are o capacitate teoretică de aproximativ 350.000 de mașini pe an, însă acest nivel a fost atins anterior în condiții excepționale.
Pentru piața din România, estimările Dacia indică stabilitate în 2026, însă aceasta este condiționată de continuarea Programului Rabla. „Stabilitatea este cu Rabla. Am luat în calcul un program la același nivel ca anul trecut, dar lansat mai devreme”, a explicat Bordeanu.
În contextul noilor norme de emisii și al politicilor de mediu ale grupului Renault, Dacia nu intenționează să limiteze vânzările, ci să favorizeze versiunile care contribuie la reducerea amprentei de carbon.
Hibridizarea, noile sisteme 4×4 și motorizările GPL sunt considerate esențiale pentru îmbunătățirea mediei de emisii, obiectivul mărcii fiind o reducere de aproximativ 3 grame CO₂/km față de anul trecut.
În privința fiscalității, șeful Dacia România consideră că noile impozite auto nu reprezintă o povară semnificativă pentru majoritatea clienților. „Pentru 99% dintre mașini, impozitele nu sunt mari.
Vorbim de sume infime, de câțiva lei pe an, chiar și în cazul hibridelelor”, a spus Bordeanu, subliniind că sistemul este perfectibil, dar rămâne mult sub nivelurile practicate în alte state europene.
Dintre noile motorizări, cele mai mari așteptări sunt legate de Logan ECO-G cu cutie automată EDC, o premieră pentru acest model. „Este cel mai puternic Logan din toate timpurile și emite mai puțin CO₂”, a concluzionat Mihai Bordeanu, adăugând că comenzile pentru această versiune sunt deja peste nivelul de anul trecut.