Xiaomi va intra pe piaţa europeană a automobilelor electrice începând din 2027

Sedan electric SU7, produs de Xiaomi
Sursa foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia

Compania chineză de tehnologie Xiaomi va începe să vândă vehicule electrice în Europa începând cu 2027, a declarat marţi preşedintele  Lu Weibing, cu ocazia prezentării rezultatelor pentru al doilea trimestru al anului 2025, transmite EFE, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Anunţul vine într-un moment în care Uniunea Europeană îşi menţine tarifele pentru vehiculele electrice chinezeşti, după ce a acuzat Beijingul că generează concurenţă neloială prin „subvenţii neloiale”, deşi negociază înlocuirea acestor tarife cu preţuri minime.

Xiaomi a raportat marţi că a livrat 81.302 vehicule în al doilea trimestru al anului 2025, în creştere cu 197,7% în ritm anual, şi o triplare a  veniturilor diviziei sale de vehicule electrice, până la 20,6 miliarde de yuani (2,869 miliarde de dolari sau 2,456 miliarde de euro).

Compania a informat, de asemenea, că noul său model electric YU7, lansat în iunie, a înregistrat o cerere record, cu 240.000 de comenzi confirmate în primele 18 ore pe piaţă. Lu a explicat că, deşi operaţiunile din domeniul auto ale Xiaomi şi-au redus pierderile la 300 de milioane de yuani (42 de milioane de dolari, 36 de milioane de euro) în al doilea trimestru, compania face încă investiţii semnificative şi nu se aşteaptă la profituri susţinute pe termen scurt.

În total, în trimestrul al doilea al acestui an, Xiaomi a obţinut venituri totale de 116 miliarde de yuani (16,158 miliarde de dolari, 13,831 miliarde de euro), în creştere cu 30,5% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net ajustat s-a ridicat la 10,8 miliarde de yuani (1,504 miliarde de dolari, 1,288 miliarde de euro), cu 75,4% mai mare decât în anul precedent.

Xiaomi se aşteaptă să încheie anul 2025 cu o creştere a veniturilor de peste 30%, susţinută de extinderea afacerii sale auto şi de consolidarea poziţiei sale pe piaţa globală a smartphone-urilor.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...