Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi a TVA, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), scrie Agerpres.
„Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) continuă acţiunile de control asupra contribuabililor care desfăşoară activităţi în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), având ca obiectiv prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sectorul serviciilor prestate direct către populaţie. În urma controalelor recente, inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi – cinci din Bucureşti, una din judeţul Teleorman şi patru din judeţul Timiş – care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei. Suma reprezintă impozite, contribuţii sociale şi TVA neachitate”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Unul dintre cazurile relevante este cel al unei societăţi care, în doar şase luni de activitate, a generat un prejudiciu de peste 17,5 milioane de lei. Firma respectivă a utilizat forţă de muncă fără documente legale de angajare, raportând doar 6 contracte de muncă dintr-un total real de 1.027 de persoane fizice implicate în activitate. Totodată, societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative pentru perioada ianuarie-iulie 2024 şi nu a declarat TVA aferentă serviciilor prestate.
Pentru a îmbunătăţi verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, a fost introdus formularul 397. Acesta le permite inspectorilor ANAF să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli. Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situaţiei şi stabilirea eventualelor obligaţii fiscale suplimentare, în vederea recuperării acestora într-un termen cât mai scurt, subliniază ANAF.
Sunt curios când o să verifice și firmele de taxi. Firme care plătesc impozite după bunul plac și în funcție de nevoi. Când au nevoie de profit mai mare,înregistrează și cursele în aparat. Le au legat aparatele de taxat la anaf,dar în continuare se anulează fiecare cursă după încheierea acesteia. Rămân în memoria aparatului doar cursele efectuate cu eliberare bon fiscal. Dacă clientul nu cere bonul din aparat,șoferul șterge cursa din aparat. Cam asta fac cei de la anaf. Oare o sa verificați și firmele de taxi?