România, pe locul al patrulea în Europa la creșterea traficului aerian în septembrie 2025 / Aeroportul Băneasa, în top 3 european la aeroporturi sub un milion de pasageri

Aeroport Băneasa
Aeroport Băneasa: Credit foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

România a fost clasată de Airports Council International – Europe în topul statelor europene care au înregistrat cea mai rapidă creştere a traficului aerian în luna septembrie, informează joi, printr-un comunicat, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Conform clasamentului ACI-Europe, aeroporturile din România au înregistrat o creştere medie a traficului aerian de pasageri de 11,1% în septembrie 2025 faţă de aceeaşi lună din 2024, ceea ce situează ţara noastră pe al patrulea loc, după Slovacia, Polonia şi Slovenia.

În topul ACI-Europe, Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ocupă al treilea loc european, la categoria sub un milion de pasageri pe an, unde clasamentul este: Anvers (Belgia), Hatay (Turcia) şi Bucureşti Băneasa, care a avut o creştere-record de 136,7% a traficului aerian.

La categoria aeroporturilor mari, 10 – 25 de milioane de pasageri/an, a fost înregistrată o creştere europeană medie de 4,6% a traficului de pasageri, pe care Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a depăşit-o, având cu 11,3% mai mulţi pasageri în septembrie 2025 faţă de aceeaşi lună a anului 2024.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2025, pe aeroporturile capitalei, un trafic aerian de 13.281.705 pasageri şi 106.840 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 12.902.632 de pasageri şi 95.944 avioane care au aterizat şi decolat, iar pe Aeroportul Băneasa – 379.073 pasageri şi 10.896 decolări şi aterizări.

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat o creştere de 9,23%, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 17 milioane de pasageri în întreg anul 2025.

„Evoluţia numărului de pasageri din România devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european, ceea ce evidenţiază dinamismul aeroporturilor din ţară şi interesul românilor pentru transportul aerian. Aviaţia nu mai reprezintă doar un mijloc de transport, ci un catalizator de dezvoltare economică şi o punte între culturi. Aeroporturile României nu trebuie să rămână doar puncte de plecare şi sosire. Ele pot deveni, prin investiţii în modernizare şi extindere, motoare de transformare economică şi socială, simboluri ale unei ţări moderne, deschise şi competitive”, a declarat preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, Bogdan Mîndrescu, care este şi director general al CNAB,citat în comunicat.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...