Din venitul minim garantat de stat, cât carburant își permite să cumpere un cetățean al unui stat UE în fiecare lună?
Pentru a afla puterea de cumpărare la pompă, am calculat cât carburant, fie el benzină sau motorină, își poate permite lunar un cetățean UE, în funcție de salariul minim din țara în care locuiește și de prețurile carburanților în acea țară.
Salariul minim brut în țările UE se situează între 551 de euro pe lună (Bulgaria) și 2.638 de euro pe lună (Luxemburg). Totodată, există state care nu au stabilit un salariu minim brut, precum Danemarca, Austria, Italia, Finlanda și Suedia, drept urmare nu le vom include în enumerare. Întrucât cifrele publicate de Eurostat conțin valorile brute ale salariului, ne vom axa pe acestea.
Prețurile carburanților sunt valabile la data de 6 martie 2025, la nivel UE, având toate taxele incluse și fiind colectate de Eurostat.
România
Vom începe cu România. Pentru țara noastră cunoaștem atât salariul minim brut, cât și cel net, drept urmare vom face calculul pentru valoarea netă – care va arăta puterea de cumpărare reală, dar și cu salariu minim brut, pentru a putea compara valorile obținute pentru piața locală cu cele restul UE.
De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut a crescut la 4.050 de lei, iar cel net a devenit 2.574 lei.
Luând în calcul valoarea netă, de 2.574 de lei, și un preț de 1,51 de euro pentru un litru de benzină (7,5 lei) și 1,56 euro (7,7 lei) pentru un litru de motorină, la cursul BNR de 4,97 lei pentru un euro, rezultă că un român plătit cu salariul minim net poată cumpăra lunar aproximativ 342 de litri de benzină și 331 de litri de motorină.
La un salariu minim brut de 814 euro și prețurile carburanților de mai sus, aflăm că un român poate cumpăra lunar 539 de litri de benzină sau 521 de litri de motorină.
Luxemburg
La capitolul salariu minim, cel mai bine din UE stau locuitorii statului Luxemburg. Ei beneficiază și de alta conjunctură fericită: prețurile carburanților în țara lor sunt în partea inferioară a clasamentului prețurilor la nivelul Uniunii, comparabile sau chiar mai mici decât cele din țara noastră, diferența fiind că salariul minim brut în România este de trei ori mai mic.
Drept urmare, la un salariu minim de 2.638 de euro și un preț de 1,51 euro/litru de benzină și 1,48 euro/litru de motorină, rezultă că un luxemburghez poate plăti din salariul minim brut lunar aproximativ 1.747 litri de benzină sau 1.782 litri de motorină.
Irlanda
La un salariu minim brut de aproximativ 2.250 de euro pe lună și un preț de 1,8 euro pe litrul de benzină și de 1,78 euro pe litrul de motorină, vedem că un irlandez cu salariu minim poate plăti din acest venit 1.250 de litri de benzină sau 1.264 litri de motorină.
Olanda
Olandezii au un salariu minim brut sub 2.200 de euro, dar și unele dintre cele mai mari prețuri la benzină și motorină din UE: 1,95 euro pe litru de benzină și 1,73 euro pe litru de motorină. Din acest venit, un olandez poate plăti 1.128 de litri de benzină sau 1.271 de litri de motorină.
Germania
Germanii stau un pic mai slab decât olandezii la capitolul salariu minim brut, în această țară valoarea fiind pe la 2.150 de euro pe lună. Față de vecinii lor din nord, compensează însă la prețurile carburanților, care sunt un pic mai scăzute, la 1,79 euro pentru un litru de benzină și 1,66 euro pentru un litru de motorină. Drept urmare, din acest venit un german poate plăti pentru 1.201 litri de benzină sau aproape 1.300 de litri de motorină.
Belgia
La un salariu minim brut de puțin peste 2.000 de euro și un preț de 1,63 euro pentru un litru de benzină și 1,74 euro pentru un litru de motorină, un belgian poate plăti lunar din acest venit pentru aproximativ 1.226 de litri de benzină sau aproximativ 1.149 de litri de motorină.
Franța
Franța are unele dintre cele mai ridicate prețuri la benzină din UE, de 1,77 euro pentru un litru de benzină, deși la prețul motorinei stă mai bine – 1,68 euro. La un salariu minim brut de 1.802 euro, un francez poate plăti lunar pentru 1.018 litri de benzină sau 1.082 litri de motorină.
Spania
Spania este la mijlocul clasamentului, atât când vine vorba de salariul mediu brut lunar, cât și de prețurile carburanților. Un litru de benzină costă 1,55 euro, iar un litru de motorină costă 1,49 euro, în timp ce salariul minim brut este 1.381 euro. Din acești bani, un spaniol poate plăti lunar pentru 890 de litri de benzină sau 926 de litri de motorină.
Slovenia
Slovenia este la puțin peste 1.250 de euro la salariul mediu brut, în timp ce benzina costă 1,54 euro pe litru și motorină 1,6 euro pe litru. Lunar, un sloven poate cumpăra 811 litri de benzină sau 781 de litri de motorină.
Polonia
Polonezii au un salariu minim brut de aproximativ 1.100 de euro pe lună, dar prețuri mari la carburanți: 1,76 euro pentru un litru de benzină și 1,66 euro pentru un litru de motorină. Drept urmare, polonezul de rând poate plăti lunar pentru 625 de litri de benzină sau 662 de litri de motorină.
Lituania
Lituanienii câștigă un salariu minim brut de aproximativ 1.050 de euro pe lună, iar la ei în țară un litru de benzină costă 1,48 euro, iar un litru de motorină costă 1,59 euro. Lunar, un lituanian poate plăti pentru 709 litri de benzină, respectiv 660 de litri de motorină.
Portugalia
În Portugalia, carburanții sunt scumpi: 1,76 euro pentru un litru de benzină și 1,66 euro pentru motorină. La un salariu minim brut de aproximativ 1.000 de euro pe lună, un portughez poate plăti pentru 568 de litri de benzină sau 602 litri de motorină.
Cipru
În Cipru, salariul minim brut este de 1.000 de euro pe lună, iar carburanții au prețuri medii spre mici: 1,43 euro pentru un litru de benzină și 1,52 euro pentru un litru de motorină. Lunar, un cipriot poate plăti pentru 700 de litri de benzină sau 657 de litri de motorină.
Croația
Croații au un salariu minim brut de 970 de euro pe lună și prețuri la carburanți apropiate cu cele ale românilor: 1,56 euro pentru benzină și 1,58 euro pentru motorină. Lunar, un croat poate plăti pentru 621 de litri de benzină sau 613 de motorină.
Grecia
Grecii au un salariu minim asemănător cu croații, sub 1.000 de euro lunar, dar prețuri mult mai mari la combustibili: 1,82 euro pentru benzină și 1,61 euro pentru motorină. Din acești bani, se pot plăti 532 de litri de benzină sau 602 litri de motorină.
Malta
În Malta, salariul minim brut este de aproximativ 950 de euro, dar maltezii au cele mai mici prețuri la benzină și motorină din UE: 1,34 de euro pentru un litru de benzină și 1,21 euro pentru un litru de motorină. Lunar, maltezul de rând poate cumpăra aproximativ 708 litri de benzină, respectiv 785 de litri de motorină.
Estonia
În Estonia, salariul minim brut este de aproximativ 875 de euro pe lună, iar benzina și motorina costă 1,66 euro, respectiv 1,56 euro pe litru. Un estonian poate plăti lunar pentru cel puțin 527 de litri de benzină sau 560 de litri de motorină.
Cehia
Cehii câștigă lunar cel puțin 820 de euro, brut, iar la un preț al benzinei de 1,44 euro pe litrul de benzină și 1,42 euro pe litrul de motorină, vedem că un ceh poate plăti lunar pentru aproximativ 570 de litri de benzină, respectiv 577 de litri de motorină.
Slovacia
Slovacii au un venit minim brut asemănător cu cehii și românii, deci în jurul valorii de 820 de euro. Un litru de benzină în Slovacia costă 1,57 euro, iar un litru de motorină 1,55 euro, drept urmare slovacul își poate cumpăra aproximativ 520 de litri de benzină sau 529 de litri de motorină.
Letonia
Letonii câștigă un salariu minim brut de aproape 750 de euro pe lună, dar au unele dintre cele mai mici prețuri la carburanți din Europa: 1,33 euro pe litrul de benzină și 1,31 euro pe litrul de motorină. Un leton poate plăti lunar pentru 563 de litri de benzină, respectiv 572 de litri de motorină.
Ungaria
Ungaria are un salariu minim brut de aproximativ 700 de euro pe lună, iar un litru de benzină costă 1,53 euro pe lună, în timp ce motorina se vinde cu 1,58 euro pe litru. Astfel, în fiecare luna, un ungur poate plăti pentru cel puțin 457 de litri de benzină sau 443 de litri de motorină.
Bulgaria
Bulgaria are cel mai mic salariul minim brut din UE: 551 de euro pe lună, dar și prețuri mici la combustibili: 1,32 euro pentru un litru de benzină și 1,31 euro pe litrul de motorină. Lunar, un bulgar de rând poate plăti pentru cel puțin 417 litri de benzină sau 420 de litri de motorină.
Nu știu de unde ați scos prețurile alea la carburant dar eu lucrez pe comunitate și vă pot spune ca nu sunt corecte
Spre exemplu ultima alimentare a fost în Croația și prețul la Diesel la benzinăria Shell a fost 1,44€/L undeva pe lângă Zagreb
Voi ori aveti un interes cu calcul.asta ori sunteti analfabeti functional!!!
La romania calculati la.net si la.toate celelate tari la brut….