Volkswagen își va majora investiţia în Rivian, după ce producătorul american de vehicule electrice și-a îndeplinit obiectivele financiare cheie

Vechiul electric al producatorului american Rivian
Photo by Leo_Visions on Unsplash

Grupul auto german Volkswagen AG ar urma să-şi majoreze participaţia deţinută la Rivian, cu o a doua plată planificată luni, de un miliard de dolari, după ce producătorul american de vehicule electrice (EV) şi-a îndeplinit obiectivele financiare cheie, transmite DPA, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

În prezent participaţia deţinută de Volkswagen în Rivian se situează la 8,6%, după investiţia iniţială de anul trecut, de un miliard de dolari.

Injecţia de numerar face parte dintr-un acord mai amplu de cooperare, conform căruia Volkswagen s-a angajat să investească până la 5,8 miliarde de dolari în Rivian.

În urma acestei investiţii strategice Volkswagen obţine acces la arhitectura avansată a vehiculelor electrice a Rivian, o tehnologie care ar urma să ajute grupul german să rezolve problemele persistente legate de dezvoltarea unor programe informatice care au amânat lansările propriilor vehicule electrice.

Rivian, înfiinţată în 2009, s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăţi financiare dar acum a raportat profit timp de două trimestre consecutiv. Aceste evoluţii au permis Volkswagen să anunţe plata de luni, de un miliard de dolari.

Viitoarele plăţi ale  Volkswagen vor depinde de îndeplinirea unor noi obiective tehnologice, următoarea tranşă de un miliard de dolari fiind programată la mijlocul anului viitor, iar cea finală de 500 milioane de dolari fiind aşteptată în 2027, când Volkswagen va lansa primul său vehicul cu tehnologia Rivian.

Din totalul angajamentului de 5,8 miliarde de dolari al Volkswagen, suma de 3,5 miliarde de dolari este alocată pentru achiziţionarea de acţiuni Rivian, ceea ce ar putea face din Volkswagen cel mai mare acţionar al companiei, depăşind actualul acţionar majoritar Amazon.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...