Constructorul auto american Ford și grupul chinez Geely poartă negocieri pentru un posibil parteneriat strategic, într-un context în care producătorii auto globali caută tot mai des să împartă tehnologiile avansate și costurile ridicate de producție, relatează Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestora, una dintre opțiunile analizate vizează utilizarea unor fabrici Ford din Europa pentru producția de vehicule Geely destinate pieței europene. În paralel, cele două companii au discutat și despre un posibil schimb de tehnologii, însă negocierile privind producția în Europa sunt considerate mai avansate. În acest context, Ford ar fi trimis recent o delegație în China pentru a accelera discuțiile, după ce, săptămâna trecută, la Michigan au avut loc întâlniri între directori ai celor două grupuri.
Sursele citate de Reuters susțin că discuțiile au început în urmă cu mai multe luni. Contactate pentru comentarii, Geely a refuzat să ofere detalii, iar Ford a transmis că poartă constant discuții cu diverse companii pe teme variate, subliniind că „uneori acestea se concretizează, alteori nu”.
Un eventual acord ar avea loc într-un climat geopolitic complicat pentru producătorii auto chinezi, care sunt practic excluși de pe piața americană din cauza tarifelor și restricțiilor impuse în timpul administrației Biden, pe fondul îngrijorărilor legate de securitatea națională și colectarea de date. Orice înțelegere care ar putea aduce tehnologie auto chineză avansată mai aproape de piața americană ar putea atrage atenția administrației Trump și a altor autorități de reglementare.
Pentru Ford, un parteneriat cu Geely ar putea reprezenta o oportunitate de a reduce decalajul față de rivalii globali în domenii precum vehiculele conectate, un segment dominat de Tesla și de producătorii chinezi. Directorul general al Ford, Jim Farley, a recunoscut în repetate rânduri avansul Chinei, declarând anul trecut, la un forum organizat la Aspen, că poziția de lider global a Chinei în domeniul vehiculelor electrice și al tehnologiilor conectate este „cel mai umilitor lucru” pe care l-a văzut vreodată.
Din perspectiva Geely, producția în fabricile Ford din Europa ar permite evitarea tarifelor impuse de Uniunea Europeană pentru vehiculele electrice fabricate în China. În 2024, UE a introdus taxe de până la 37,6% pentru aceste importuri, avertizând asupra riscului unui aflux de vehicule subvenționate incorect. O sursă Reuters a indicat că uzina Ford din Valencia, Spania, este cea mai probabilă locație vizată în cadrul discuțiilor.
Interesul producătorilor chinezi pentru producția locală în Europa este în creștere. Leapmotor, de exemplu, va produce vehicule la o fabrică Stellantis din Spania, în cadrul unei societăți mixte. De asemenea, Geely are deja parteneriate cu Renault în Coreea de Sud și Brazilia, unde vehiculele sunt fabricate pe tehnologii Geely și comercializate prin rețeaua producătorului francez. Strategia pare să funcționeze: vânzările Renault în afara Europei au crescut cu 11% în 2025, după o scădere de 0,6% în 2024.
Ford Motor Company este un grup global cu sediul în Dearborn, Michigan, având aproximativ 190.000 de angajați la nivel mondial. În Europa, compania este responsabilă de producția, vânzarea și service-ul vehiculelor Ford pe 50 de piețe și are circa 45.000 de angajați în unități deținute integral sau în joint-venture-uri consolidate, numărul ajungând la aproape 59.000 dacă sunt incluse și afacerile neconsolidate.
În România, Ford a făcut un pas important în martie 2022, când a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa.