Tesla nu va participa anul acesta la Salonul auto de la München, Germania, conform organizatorilor evenimentului, Federația constructorilor germani de automobile (VDA), transmite DPA, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Vineri, VDA a precizat că nu comentează motivele pentru care Tesla a decis să renunțe la evenimentul de marcă, care va avea loc peste o lună.
Producătorul american de vehicule electrice (EV) nu a răspuns solicitărilor de a comenta informația.
La precedentul Salon auto de la München la care a participat, în urmă cu doi ani, Tesla a prezentat noul Model 3 îmbunătățit, pentru prima dată în Germania. Comparativ cu alți producători auto, expunerea Tesla a fost relativ modestă.
De ce lipsește Tesla de la eveniment?
Tesla este afectată de scăderea cotei de piață și a popularității în Europa, în special în Germania. În primele șapte luni din acest an, Tesla s-a situat doar pe locul nouă în funcție de înmatriculările de noi vehicule electrice, după ce odinioară era liderul pieței.
Compania se confruntă mereu cu proteste, activitățile politice ale directorului general Elon Musk fiind adesea în prim-plan, inclusiv sprijinul lui pentru extrema dreaptă din Germania înaintea alegerilor din acest an. În unele cazuri, sunt incendiate vehicule Tesla.
Este neclar dacă aceste evoluții au legătură cu absența Tesla de la Salonul auto de la München. La evenimentul din Germania se adună, anual, producători auto, furnizori, companii din domeniul tehnologiei și politicieni.
Luna trecută, organizatorii au raportat rezervări mai ridicate și o participare internațională solidă la evenimentul de la München, inclusiv companii din China.