The Boring Company, firma de săpare a tunelurilor deținută de Elon Musk, anunță un plan de construire a unei „bucle” de aproximativ 16 kilometri în Nashville, Tennessee, conform TechCrunch. Construcția va fi realizată în parteneriat cu „partenerii săi privați”, spune guvernatorul statului, Bill Lee.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Nashville, al doilea oraș cu tuneluri făcute de Musk
The Boring Company și oficialii locali vor demara un „proces public de evaluare a rutelor potențiale, de implicare a părților interesate din comunitate și de finalizare a planurilor pentru faza inițială de 10 mile (n.r.: 16 km) a proiectului”. Construcția nu va începe decât dacă proiectul va trece de procesul de aprobare, dar biroul guvernatorului a declarat că primul segment al tunelului ar fi operațional „încă din toamna anului 2026”.
Nashville ar putea deveni al doilea oraș care să fie interconectat de tuneluri făcute de Elon Musk, primul astfel de sistem fiind în Las Vegas. Compania a petrecut ultimii ani săpând și deschizând tuneluri în zona Centrului de Conferințe din Las Vegas, și susține că a efectuat până acum 3 milioane de curse cu mașini Tesla.
Musk a lansat The Boring Company la începutul anului 2017, după ce a discutat public despre această idee pe Twitter în timp ce era blocat în trafic la sfârșitul anului 2016, și de atunci a luat multe forme.
Multe dintre ideile lui Musk au rămas doar pe hârtie
The Boring Company avea planuri mărețe când s-a lansat, dar care nu s-au concretizat. Prima dată, Elon Musk voia să conecteze New York City de capitala Statelor Unite, Washington D.C. prin intermediul tehnologiei Hyperloop, ceea ce ar fi rezultat la o călătorie de sub 30 de minute.
Ideea de hyperloop a venit din ura sa față de sistemul feroviar de mare viteză din California, după cum miliardarul a spus în fața biografului Aslee Vance. Nici planurile de a săpa un sistem de tuneluri sub zona metropolitană a Los Angeles nu s-au concretizat, după rezistență din partea localnicilor. Iar mașinile care circulă pe sub Las Vegas sunt conduse de șoferi reali, în ciuda dorinței lui Elon Musk ca toate mașinile sale să fie autonome.
În timp ce guvernatorul american citează rating-ul de 99,57% al tunelurilor din Las Vegas, acesta nu spune nimic de problemele pe care muncitorii le-au întâmpinat la săpături, probleme în special din cauza ritmului alert de muncă. Publicația Fortune a relatat, anul trecut, că muncitorii se accidentau des, și că „niciun tunel nu merită viața unei singure persoane”, spune un fost muncitor al tunelurilor.