Bosch va reduce costurile cu 2,5 miliarde de euro pe an / Concedierile în cadrul companiei sunt „inevitabile”

Logoul companiei Bosch
Sursa foto: Matthias Balk / DPA / Profimedia

Bosch, cel mai mare furnizor global de componente auto, a anunţat măsuri severe de reducere a costurilor, pe fondul crizei din industria auto, transmite DPA, conform Agerpres. Markus Heyn, şeful diviziei de mobilitate, şi Stefan Grosch, directorul serviciului de resurse umane, au dat interviuri publicaţiilor Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten în care au anunţat reducerea costurilor cu 2,5 miliarde de euro pe an.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Rezultatele se vor vedea până în 2030

Compania cu sediul în Gerlingen, lângă Stuttgart, lucrează de ceva timp la un plan de reducere a costurilor. Totuşi, conducerea grupului german nu a specificat un obiectiv precis privind economiile. Noi concedieri sunt inevitabile, se arată într-un comunicat al Bosch.

„Întreaga industrie trece printr-o transformare substanţială, trebuie să ne concentrăm în continuare pe menţinerea competitivităţii noastre. Primele măsuri importante au fost adoptate, dar mai sunt multe de făcut”, a declarat Markus Heyn, şeful diviziei de mobilitate Bosch.

Grosch a explicat că în următorii ani va fi redus semnificativ decalajul de cost iar rezultatele se vor vedea cel târziu în 2030.

Din 2023, Bosch a implementat un program de concedieri, în special în sectorul aprovizionării. Mii de concedieri au loc în întreaga lume, majoritatea în Germania. Grosch şi Heyn nu au specificat câţi angajaţi vor mai fi concediaţi. Frank Sell, preşedintele Consiliului angajaţilor de la divizia de aprovizionare, a informat că deja au fost luate măsuri extinse de reducere a costurilor, şi aşteaptă informaţii actualizate de la conducerea companiei.

Criza din sectorul auto a afectat semnificativ Bosch

Săptămâna trecută, directorul general Stefan Hartung anunţa, în cadrul Salonului Auto de la München, că Bosch se aşteaptă ca presiunile competitive din sector să continue anul viitor, în condiţiile în care industria se confruntă cu sporirea barierelor comerciale şi scăderea preţurilor.

Șeful Bosch a declarat că, în 2026, vom vedea în continuare evoluţii tehnologice şi inovaţii semnificative în sectorul auto global. „Dar credeţi-mă, industria va rămâne sub presiune. Va continua să fie limitată în privinţa volumelor. Ajustările structurale vor continua iar sectorul auto va rămâne extrem de competitiv, va fi o luptă pentru fiecare cent”, a avertizat acesta.

Declaraţiile lui scot în evidenţă multiplele crize care afectează producătorii auto din Europa şi, prin extensie, furnizorii lor, inclusiv taxele vamale impuse de SUA importurilor de maşini şi componente, al căror impact, susţine Hartung, încă nu poate fi cuantificat. Acesta se aşteaptă ca următoarele luni să aducă claritate în această privinţă şi a adăugat că actuala situaţie, în care taxele vamale americane de 27,5% încă sunt menţinute, chiar dacă UE face eforturi pentru ca Washingtonul să le reducă la 15%, încă nu poate fi descrisă ca fiind stabilă.

Hartung a declarat că vânzările Bosch ar putea creşte cu aproximativ 2% în 2025, de la 90,5 miliarde euro în 2024, dar este prea curând pentru a avansa o cifră fermă. Grupul previziona un avans al vânzărilor de 1% – 3% anul acesta.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...