Ce înseamnă plecarea lui Luca de Meo pentru divizia de motorsport a grupului Renault

Luca de Meo, fostul director Renault
Credit foto: Sipa

Luca de Meo a anunțat că va demisiona de la conducerea grupului Renault la mijlocul lunii iulie. Acesta va părăsi industria auto după mai bine de trei decenii de activitate și se preconizează că va pleca la un gigant al articolelor vestimentare de lux. În timpul său la cârma grupului francez, de Meo a reușit să transforme Renault de la un producător de buget la unul cu aspirații mari și produse apreciate, Renault livrând pentru doi ani la rând Mașina Anului în Europa în 2024 și 2025.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Scurt istoric al situației financiare a Renault înainte de venirea lui de Meo

Luca de Meo a venit la conducerea Renault după o tumultoasă perioadă de leadership a lui Carlos Ghosn. Pe scurt, Ghosn a venit la conducerea Nissan, parte a grupului Renault, pentru a scoate compania niponă din adânca criză în care se afla în 1999.

Concentrarea sa neobosită asupra performanțelor financiare i-a adus porecla „Le Cost Killer”. Performanțele sale l-au adus în poziția ca, în 2005, să ajungă la conducerea grupului francez Renault. Ghosn a reușit să scoată tot grupul din criză, dar cu un preț foarte mare. Calitatea autoturismelor a scăzut drastic, 21.000 de oameni au fost concediați, iar numeroase fabrici au fost închise, totul în numele revenirii pe profit.

După un scandal de corupție și o plecare spectaculoasă din Japonia, Carlos Ghosn este acuzat pentru utilizare a fondurilor companiei pentru cheltuieli personale, cum ar fi case de lux, închirieri de iahturi și petreceri extravagante. Ulterior, italianul Luca de Meo a fost anunțat la conducerea grupului în ianuarie 2020, iar performanțele Renault au crescut exponențial. În mandatul său, modelele Renault Scenic și Renault 5/Alpine A290 au fost premiate cu titlul Mașina Anului în Europa în 2024, respectiv în 2025.

Luca de Meo și prezența sa în motorsport

Deși Carlos Ghosn a fost cel care a decis ca Renault să intre din nou în Formula 1 în anul 2016, Luca de Meo a decis ca toată divizia de motorsport a Renault să se numească Alpine, un omagiu în cinstea modelelor Alpine din anii 1970.

În trecutul recent, echipa de Formula 1 Alpine a reușit să câștige cursa din Ungaria din 2021, ceva ce nu s-a mai întâmplat din anul 2008. Se credea că Alpine va fi pe un val ascendent, mai ales ca urmare a performanțelor din sezonul 2022, unde echipa franceză a terminat pe locul 4 în campionatul constructorilor.

Alpine nu va mai avea motoare produse de Renault, devenind un client al Mercedes-AMG, decizie luată de Oliver Oakes, fostul șef de al echipei Alpine, cu ajutorul lui Flavio Briatore. Se spune că această mutare ar fi un beneficiu pentru echipa din Enstone, pentru că divizia de motoare din Viry, Franța, sub-performează încă din 2014, când s-au introdus noile motoare hibride de 1.6 litri V6.

Haosul managerial este transpus și la piloți

Sursa: The Race

Acum, după plecarea italianului de la cârma Renault, soarta echipei Alpine atârnă de un fir de ață. Plecările din echipă au fost de la un nivel foarte înalt și numeroase. Așa am ajuns în punctul în care Flavio Briatore să fie, pentru a treia oară, șeful echipei din Enstone, deși acum este informal șef.

În timp ce conducerea echipei își rezolva problemele, piloții au devenit nerăbdători. Prima plecare cu răsunet din Alpine a fost Fernando Alonso, care a părăsit echipa la finalul sezonului din 2022. Atunci, se anunțase că Oscar Piastri, pilot de rezervă și absolvent al academiei de juniori Renault, va conduce în locul său. Cu toate acestea, el nu a fost consultat de nimeni, și a ieșit public cu faimosul mesaj pe platforma X care a lăsat echipa și mai slabă decât era.

Acum, Piastri este într-o poziție excelentă la McLaren, iar cifrele vorbesc de la sine. O analiză The Race arată că, de când australianul a început să conducă pentru McLaren, a înscris 587 de puncte, cu 63 de puncte mai mult decât a reușit toată echipa Alpine în ultimii 5 ani.

Încă o parte proastă la echipa de piloți Alpine este componența ei: în momentul de față, niciunul dintre ei nu este absolvent al propriei academii de juniori. Pierre Gasly a fost în academia Red Bull, iar Franco Colapinto a fost cumpărat de la Williams, tranzacție mijlocită de Briatore. „Juniorii” Alpine nu au avut șansa să concureze, iar Jack Doohan, care face parte din academia Alpine, a fost dat afară după ce a condus doar șase curse.

Cu excepția lui Gasly, Alpine încă nu a decis cine va fi al doilea pilot, și asta se presupune că este din cauza modului de conducere a lui Flavio Briatore învechit.

Performanța pe circuit, cea mai rea din ultimii 5 ani

Încă de când Renault a revenit în Formula 1 în 2016, se vorbește de un plan multi-anual de a reveni înapoi în vârful plutonului, doar că acest plan a rămas la nivel declarativ. În trecutul apropiat, se vorbea despre un plan de 100 de curse, un cincinal care, în anul 2022, se dovedea a funcționa. Alpine părea a fi într-o poziție foarte bună de a ajunge în vârful clasamentului, având ca sprijin și gigantul Renault.

Din păcate, echipa aproape a stagnat în ultimii 5 ani, fiind acum pe ultimul loc în clasamentul constructorilor. Performanța pe circuit de acum 3 ani nu a mai putut fi transpusă în acest an, iar anul trecut a fost un noroc foarte mare pentru echipă că a terminat pe locul 6, cu ajutorul unui dublu-podium norocos în Brazilia.

Cifrele exrpimă o media a ultimilor 5 ani de Renault și a primilor 5 ani de Alpine. Sursa: The Race.

Cea mai mare problemă a echipei Alpine este puterea motorului Renault, care este, în medie, cu aproximativ 30 de cai putere mai mică decât a motoarelor Mercedes-AMG. Motorul este cel mai expus în circuitele de viteză, unde nu poate ține pasul cu motoarele celorlalte echipe, iar fiabilitatea este pusă la grea încercare. Spre exemplu, motorul de pe monopostul lui Pierre Gasly a explodat în cursa din Las Vegas din 2024, unde avea posibilitatea să câștige puncte prețioase pentru echipa din Enstone.

Dacă nu e performanță, nici bani nu sunt

Acum, toate echipele de Formula 1 sunt profitabile, iar faptul că Renault deține o astfel de echipă este un beneficiu pentru companie. Cu toate acestea, pentru a mai câștiga niște capital, Renault a decis să vândă un pachet de acțiuni de aproximativ 24% către consorțiul de investitori Otro Capital, din care fac parte actori precum Ryan Reynolds sau Anthony Joshua.

Se presupune că decizia lui Luca de Meo de a închide producția de motoare de la Viry ar fi în pregătirea vânzării cu totul a echipei. De Meo și Briatore au spus în repetate rânduri că echipa nu e de vânzare, deși toate acțiunile lor sunt făcute în direcția acestea.

Ce se întâmplă cu Alpine după plecarea lui de Meo?

Unii ar spune că Alpine se află într-o poziție foarte bună, iar echipa are un viitor relativ stabil. Asta pentru că Renault poate justifica existența programului de Formula 1, acum că echipa va deveni clienta Mercedes-AMG la departamentul motoare.

Cu toate acestea, figura-cheie care a susținut acest program a plecat, și apare întrebarea: noua conducere Renault va susține programul în continuare, sau va vinde echipa? Având în vedere că sunt destui doritori care să intre în Formula 1, vânzarea echipei ar aduce mulți bani grupului Renault.

Încă este neclar cum Flavio Briatore a ajuns să conducă din nou echipa, speculându-se că salariul său îl depășea chiar și pe cel al lui Luca de Meo, care a fost CEO-ul întregului grup Renault. Briatore nu este angajat nici al grupului francez, nici al echipei de Formula 1. Întrebat dacă se va schimba ceva pentru el după plecarea lui de Meo, Briatore a spus că „nimic nu s-a schimbat. Nici pentru mine, nici pentru echipă.”.

Rămâne de văzut cine va veni la conducerea grupului Renault și cum va gestiona o afacere cu multe încrengături. În special, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu echipa Alpine. Dacă echipa de Formula 1 va fi vândută, Renault va fi văzut ca un manager prost, iar echipa ca fiind o povară pentru compania-mamă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...