Importurile americane de telefoane din Vietnam, în principal cele Samsung, au ajuns la cel mai slab nivel din ultimii cinci ani

Telefon Samsung Galaxy S25 FE
Sursa foto: TechRider.ro / Daniel Simion

Importurile de telefoane și piese din Vietnam, unul dintre principalii furnizori ai SUA, au scăzut în noiembrie la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, potrivit datelor oficiale vietnameze citate de Reuters. Scăderea vine pe fondul incertitudinilor comerciale și al încetinirii cererii consumatorilor cu care s-au confruntat exportatorii, în frunte cu Samsung Electronics.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Livrările au scăzut brusc din august

Smartphone-urile nu sunt supuse tarifelor americane, dar incertitudinea privind comerțul a afectat livrările Vietnamului în acest an, arată datele publicate la începutul acestei săptămâni. Exporturile au atins nivelul maxim în ianuarie și au înregistrat o revenire în mai, după ce administrația Trump a scutit telefoanele și alte produse electronice de tarifele ridicate.

Livrările de smartphone-uri au început să scadă brusc din august, când au fost impuse tarife de 20% asupra produselor vietnameze, în ciuda scutirii. În noiembrie, exporturile de telefoane ale Vietnamului către SUA au scăzut la mai puțin de 410 milioane de dolari, cea mai mică cifră lunară din mai 2020, marcând a patra scădere lunară consecutivă.

Cifrele comerciale ale Vietnamului privind smartphone-urile reflectă în mare măsură exporturile Samsung. Un director executiv din Vietnam, familiarizat cu operațiunile Samsung, a declarat că compania își ajustează volumul de producție și export în țară, ca reacție la scăderea încrederii consumatorilor.

Scăderea bruscă a exporturilor de smartphone-uri către SUA a determinat scăderea exporturilor totale ale Vietnamului, care în noiembrie au fost cele mai scăzute din aprilie, totalizând aproape 4 miliarde de dolari.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...