STUDIU Numărul atacurilor asupra dispozitivelor „smart home” s-a triplat anul acesta / Aproape 30 de atacuri cibernetice în fiecare zi – Bitdefender

Programare cod
Photo by Kevin Ku on Pexels

Dispozitivele din categoria smart home se înmulțesc tot mai mult, ajungând la o medie de 22 de device-uri într-o locuință. Potrivit unui studiu al Bitdefender și NETGEAR, transmis către TechRider.ro, numărul atacurilor asupra acestor dispozitive s-a triplat față de anul trecut, ajungând la aproape 30 în fiecare zi. Această creștere arată cum infractorii informatici automatizează atacurile și exploatează atât firmware-ul nesecurizat, cât și dispozitivele învechite pentru a compromite cât mai multe locuințe.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Dispozitivele de divertisment, cele mai vulnerabile

Raportul se bazează pe date de la peste 6 milioane de locuințe cu dispozitive smart din America de Nord, Europa și Australia. Între ianuarie și octombrie 2025, cercetătorii au analizat 13,6 miliarde de atacuri IoT și 4,6 miliarde de tentative de exploatare a vulnerabilităților pentru a oferi o imagine detaliată a riscurilor globale IoT.

Raportul evidențiază, de asemenea, câteva incidente majore care au marcat securitatea IoT în 2025:

  • atacul DDoS record de 22,2 terabytes pe secundă, alimentat de routere compromise;
  • răspândirea BadBox, o rețea de dispozitive infectate care a ajuns la peste un milion de dispozitive Android încă din fabrică;
  • descoperirea că invertoarele solare pot fi deturnate pentru a destabiliza rețelele electrice naționale.

Dispozitivele care permit redarea conținutului online pe televizor (25,9%), televizoarele inteligente (21,3%) și camerele de supraveghere (8,6%) sunt mai frecvent vizate și reprezintă cumulat peste jumătate dintre toate vulnerabilitățile detectate. Aceste dispozitive rămân adeseori neactualizate și devin porți de intrare ușoare pentru atacatori în rețeaua de acasă.

Televizoarele inteligente, printre cele mai predispuse atacurilor

Raportul arată că televizoarele smart reprezintă 21,34% din dispozitivele vulnerabile, potrivit bazei de date Bitdefender. Majoritatea gospodăriilor păstrează televizoarele între cinci și opt ani, cu mult mai mult decât producătorii lansează patch-uri de securitate. Odată ce asistența furnizorului se încheie, dispozitivul rămâne online, neactualizat și complet integrat în rețeaua de acasă.

Nici prizele inteligente nu sunt ferite de atacuri. Firmware-ul lor este rareori actualizat, dar sunt mereu online, servind ca recrutări ușoare pentru botnet sau puncte de sprijin pentru rețea. În 2025, creșterea automatizării inteligente a energiei și a prizelor controlate de la distanță a atras din nou atenția atacatorilor.

„Creșterea numărului de dispozitive inteligente a transformat casele în sisteme digitale complexe, dar a și făcut ca fiecare bec, cameră sau router să devină o potențială țintă. (…) Protecția trebuie să înceapă la nivelul rețelei, în routere, gateway-uri și chiar la nivelul furnizorului de internet, pentru a ține pasul cu atacurile din ce în ce mai automatizate”, a declarat Ciprian Istrate, Senior Vice President în cadrul Bitdefender.

Recomandări despre cum să rămânem protejați

Bitdefender, alături de NETGEAR, prezintă și recomandări despre cum să rămânem feriți în fața atacurilor cibernetice din casele noastre:

  • Știți ce este conectat. Păstrați un inventar actualizat al tuturor dispozitivelor IoT și conectate la rețea de acasă sau de la serviciu. Dezactivați-le pe cele pe care nu le mai utilizați.
  • Înlocuiți hardware-ul vechi. Dispozitivele care nu mai sunt suportate sau actualizate reprezintă riscuri permanente – înlocuiți-le cu modele care primesc patch-uri de securitate regulate.
  • Segmentați-vă rețeaua. Păstrați prizele inteligente, camerele și aparatele într-o rețea separată, departe de dispozitivele personale
  • Actualizați dispozitivele imediat ce devine disponibilă o nouă versiune de firmware.
  • Utilizați router-e sau gateway-uri cu securitate încorporată. Evitați expunerea dispozitivelor LAN la internet, cu excepția cazului în care este necesar.
  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...