Un cetăţean american de origine chineză a pledat vinovat luni în SUA pentru furt de tehnologie sensibilă pe care – conform suspiciunilor anchetatorilor – intenţiona să o vândă Chinei, a anunţat Ministerul american al Justiţiei, citat de AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Arestat în februarie 2024 în California (vest), Chenguang Gong (24 de ani) a pledat vinovat pentru furtul unor secrete de fabricaţie de tehnologii destinate în special să fie „utilizate la nave spaţiale pentru detectarea tirurilor cu rachete nucleare şi reperarea rachetelor balistice şi hipersonice”, subliniază ministerul într-un comunicat.
El a fost pus în libertate după plata unei cauţiuni de 1,75 de milioane de dolari, iar sentinţa sa, care ar putea ajunge până la 10 ani închisoare, va fi pronunţată pe 29 septembrie, potrivit surse menţionate.
Cetăţean american din 2011, Gong a fost acuzat că a stocat pe dispozitivele sale personale peste 3.600 de documente aparţinând companiei pentru care a lucrat pentru scurt timp, din ianuarie până în aprilie 2023.
În timp ce lucra pentru companii americane de înaltă tehnologie între 2014 şi 2022, Chenguang Gong şi-a propus serviciile unor companii chineze specializate în tehnologii sensibile, răspunzând unor cereri de înscriere în programe de „căutare de talente” gestionate de China, conform actului de acuzare.
Aceste programe permit Beijingului să identifice persoane în străinătate dispunând de competenţe şi cunoştinţe susceptibile să ajute la dezvoltarea capacităţilor ţării, inclusiv în domeniul militar, afirmă autorităţile americane.