Procesatorul de plăţi Visa şi-a lansat divizia globală de consultanţă în securitate cibernetică

Card Visa
Photo by ignartonosbg on Pixabay

Procesatorul de plăţi Visa are o nouă divizie globală, dedicată consultanţei în securitate cibernetică, ca parte a strategiei de oferire de servicii cu valoare adăugată şi soluţii de management al riscului, relatează Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Astfel, Visa Cybersecurity Advisory Practice va oferi clienţilor analize de risc, alături de informaţii practice necesare pentru a identifica, evalua şi contracara ameninţările cibernetice emergente.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Jeremiah Dewey, expert consacrat în domeniu, va ocupa poziţia de lider pentru produse de securitate cibernetică. În noul său rol, Dewey va coordona dezvoltarea portofoliului de produse de securitate cibernetică al Visa şi va consolida parteneriate strategice, transmite Agerpres.

„Când vine vorba de securitate cibernetică şi prevenirea fraudelor, detectarea şi răspunsul proactiv sunt esenţiale. Clienţii noştri – de la mici afaceri de familie până la mari corporaţii – au nevoie de resurse complete, care pot fi scalate în funcţie de nevoile lor specifice. Suntem încântaţi să îl avem pe Jeremiah în echipă, şi să dezvoltăm în continuare soluţii inovatoare care ajută afacerile de toate dimensiunile să înţeleagă riscurile şi să rămână protejaţi din punct de vedere cibernetic”, a declarat, în comunicat, James Mirfin, Global Head of Risk and Identity Solutions la Visa.

În ultimii cinci ani, procesatorul mondial de plăţi a investit 12 miliarde de dolari în tehnologie şi în infrastructură, inclusiv în prevenirea fraudelor şi securitate cibernetică.

Noua divizie dedicată securităţii cibernetice în domeniul plăţilor utilizează reţeaua globală Visa Consulting & Analytics (VCA), formată din mii de consultanţi, specialişti în analiza datelor şi experţi în produse din întreaga lume.

Cybersecurity Advisory Practice intenţionează să lanseze noi servicii, precum furnizarea de informaţii despre ameninţări informatice şi testări şi evaluări ale gradului de vulnerabilitate.

Visa este lider mondial în domeniul plăţilor digitale şi facilitează tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...