Avioanele ucrainene au „distrus complet” o bază rusă din regiunea Kursk, situată în apropiere de frontiera cu Ucraina, a transmis armata ucraineană, potrivit Newsweek.
Kievul a transmis că bazele militare ale Moscovei sunt ținte legitime și că forțele sale le vizează în mod regulat. Atacurile de pe teritoriul Rusiei sunt, de obicei, revendicate de Serviciul de Securitate al Ucrainei și de Direcția Principală de Informații a Ucrainei.
Lovitura a fost anunțată de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, care a declarat, marți, că până la 30 de soldați ruși au fost uciși atunci când forțele aeriene ale țării au lovit baza din Kursk.
„Ca urmare a loviturii, instalația a fost complet distrusă”, a transmis Statul Major.
Atacul a fost efectuat, cel mai probabil, de la distanță mare, deoarece aeronavele ucrainene sunt vulnerabile la sistemele antiaeriene desfășurate de Rusia în număr mare în zonă.
Ucraina nu a precizat ce avioane au fost folosite, dar, pentru atac la sol de la distanță sigură, pot fi utilizate, deocamdată, doar aeronavele Su-24M „Fencer” și Mirage 2000-5 din dotarea ucrainenilor. Ambele pot lansa rachete de croazieră Storm Shadow/SCALP. Versiunea de export a rachetei are o rază de acțiune de aproximativ 250 km.
Avioanele F-16 deținute de Kiev nu sunt, deocamdată, capabile să folosească aceste arme. MiG-29 din dotarea Ucrainei este, de asemenea, capabil să folosească arme aer-sol, dar racheta cu cea mai lungă rază de acțiune pe care o poate utiliza este cea antiradar AGM-88 HARM.