Danemarca va achiziționa pentru prima oară arme de precizie cu rază lungă de acţiune, cu scopul de a descuraja amenințările Rusiei

Racheta balistica ATACMS
Sursa foto: str / AFP / Profimedia

Guvernul danez a anunţat miercuri că va achiziţiona pentru prima dată arme de precizie cu rază lungă de acţiune pentru a-şi consolida capacitatea de descurajare, considerând că ameninţarea rusă va continua să apese asupra Europei mulţi ani de acum înainte, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Rusia va reprezenta o ameninţare pentru Danemarca şi Europa mulţi ani de acum înainte”, a declarat prim-ministrul Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă.

Copenhaga va achiziţiona în special drone şi rachete, pe care unii dintre aliaţii săi NATO „le deţin sau sunt în curs să le achiziţioneze”, a menţionat ministrul apărării, Troels Lund Poulsen. Tipul de arme nu a fost încă stabilit.

„Datorită acestor arme, apărarea va putea atinge ţinte la distanţe mari şi, de exemplu, să neutralizeze ameninţările cu rachete inamice”, a adăugat şefa guvernului.

Ea a evocat posibilitatea „neutralizării sistemelor de ghidare a rachetelor şi a infrastructurii pentru aeronave şi drone”.

„Este o schimbare de paradigmă în politica de apărare daneză”, a subliniat Mette Frederiksen.

Anunţul danez ar urma să contribuie la ambiţia NATO ca Europa să se poată apăra singură până cel târziu în 2030, a afirmat la rândul său ministrul de externe Lars Lokke Rasmussen.

De la invazia Rusiei în Ucraina, reînarmarea a fost o prioritate pentru guvernul social-democratei Mette Frederiksen.

Săptămâna trecută, Copenhaga a anunţat achiziţionarea a opt sisteme de apărare aeriană cu rază lungă şi medie de acţiune de la producători europeni.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...