EXCLUSIV | Lecțiile din Ucraina și Iran transformă giganții din sectorul defense în „startup-uri” agile: Cazul MBDA: Arme adaptate pe noi platforme în săptămâni, în loc de ani, dronă ieftină dezvoltată în 10 luni, producție dublată

macheta de racheta mbda la o expozitie militara
Sursa foto: Daniel Karmann / AFP / Profimedia

Se spune despre marile companii, cu venituri de miliarde de dolari, că sunt niște giganți cu picioare de lut, care se mișcă și reacționează greu la schimbările de pe piețele pe care activează. Nu același lucru se întâmplă însă astăzi în sectorul defense, unde concurența este acerbă, iar unii jucători dau dovadă de o agilitate ieșită din comun, care trimite cu gândul mai degrabă la niște startup-uri decât la coloși cu zeci de mii de angajați.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

La prezentarea rezultatelor financiare din 2025, în discursul lui Eric Beranger, CEO al companiei MBDA, care este cel mai mare producător de rachete militare din Europa, cuvântul „agilitate” a apărut de mai multe ori. Compania a fost nevoită să se adapteze și să își schimbe rapid direcția după izbucnirea războiului din Ucraina în 2022. Astăzi, MBDA trage învățăminte din conflictul izbucnit în Orientul Mijlociu după ce SUA și Israel au atacat Iranul. Aceste câmpuri de luptă arată cum armele ieftine, precum dronele FPV și cele de atac Shahed, cu prețuri accesibile, produc pagube semnificative sau distrug echipamente mult mai scumpe.

Beranger a oferit și exemple de eforturi făcute de MBDA în ultimii ani. De exemplu, compania a adaptat rachetele sale de croazieră Storm Shadow pentru a fi folosite de avioane de atac sovietice ucrainene Su-24 în doar câteva săptămâni, o operațiune care în trecut ar fi durat ani. „Separarea rachetei de avion este o operațiune extrem de delicată”, a precizat CEO-ul companiei.

Ucraina prezintă pentru prima dată lansarea unei rachete Storm Shadow furnizate de Marea Britanie de la bordul avionului său de atac supersonic Su-24
Rachetă Storm Shadow montată pe un avion Su-24 (Sursa foto: Ukrainian Air Force / WillWest News / Profimedia)

De asemenea, proiectul One-Way Effector a ajuns de la planuri la primul zbor în doar zece luni. Aceasta este o dronă accesibilă pentru utilizare într-un mod similar cu aparatele Shahed de origine iraniană. Valuri trimise împotriva unui inamic vor epuiza capacitățile sale de apărare aeriană și vor viza ținte importante.

Astfel de drone ieftine, la fel ca alte arme accesibile dezvoltate de MBDA, vor fi produse în parteneriat cu companii civile, în special din zona automotive. „Purtăm discuții la un nivel mai larg cu firme capabile să producă în volume mari. Într-adevăr, istoric vorbind, aceasta nu a fost specialitatea noastră. Știm cum să realizăm sisteme de armament care fac exact ce doriți, unde doriți și când doriți. Dar MBDA nu a fost structurată pentru a produce în masă”, a răspuns Beranger la conferința de la Paris unde compania și-a prezentat rezultatele financiare pentru anul trecut și la care TechRider a participat. „Apropo, în România cred că există câțiva actori de genul acesta”, a adăugat el.

Producție dublată, angajări pe bandă rulantă

Din cauza conflictelor în derulare și a cererii mari pentru soluțiile sale, compania a trebuit să producă mult mai mult. Volumul producției din 2025 a fost dublat comparativ cu 2023, iar în 2026 compania prognozează o creștere suplimentară de 40%. Totodată, producția de rachete Mistral, pe care le va folosi și România, este de patru ori mai mare decât la izbucnirea războiului din Ucraina.

Pentru a atinge aceste obiective, compania a făcut angajări masive și urmează să continue recrutarea în 2026, cu încă 2.800 de persoane adăugate. Au fost folosite chiar și trei schimburi de lucrători atunci când a fost nevoie, potrivit CEO-ului MBDA.

Investițiile au fost de asemenea ridicate. Beranger a spus că MBDA a investit 1 miliard de euro pentru a crea stocuri de rachete pentru care există în mod tradițional cerere, fără a avea deja contracte pentru acestea. Investițiile planificate pentru perioada 2026 – 2030 sunt de 5 miliarde de euro.

Pe fondul cererii mari pentru echipamente militare, compania a înregistrat în 2025 venituri de 5,8 miliarde de euro, față de 4,9 miliarde de euro în 2024. Totodată, MBDA, lider în producția europeană de rachete militare, a acumulat până la finalul anului trecut un portofoliu de comenzi în valoare de 44 de miliarde de euro.

A crescut interesul pentru sistemele de apărare aeriană ale companiei din partea statelor îngrijorate că stocurile de interceptori americani se golesc și vor fi greu de înlocuit, potrivit lui Beranger. Printre utilizatorii de soluții de apărare aeriană americane se numără și România, cu sisteme Patriot.

Printre succesele de anul trecut subliniate de Eric Beranger se numără cooperarea dintre opt state, printre care și România, care au decis să comande la comun rachete Mistral 3. România va primi 934 de unități și 231 de sisteme de lansare. Mecanismul de achiziție este susținut prin programul Uniunii Europene numit EDIRPA (European Defence Industry Reinforcement through common Procurement Act). Prin comanda unui volum mare de rachete la comun, statele obțin un preț unitar mai mic și prioritate pe liniile de producție ale producătorului.

CEO-ul MBDA a spus că aceste eforturi de înarmare sunt necesare. „Fără apărare nu poți să ai o voce pe plan internațional”, a afirmat el, referindu-se la UE.

Proiecte în derulare și planuri de viitor

Reprezentantul companiei a declarat că în acest moment există două contracte pentru sistemul de apărare aeriană împotriva dronelor Sky Warden, dezvoltat de MBDA. Acesta este un sistem de tip C-UAS (Counter-Unmanned Aerial Systems). Nu este doar o armă singulară, ci mai degrabă un „creier” care coordonează mai mulți senzori și interceptori pentru a doborî drone de toate mărimile, de la cele comerciale mici, până la drone de atac mari.

sistemul skywarden
Ilustrație cu sistemul Sky Warden (Sursa: MBDA)

Mai mult, în mai 2025, MBDA a fost notificată de Marea Britanie pentru a livra Marinei Regale lasere Dragon Fire în 2027. Aceasta este o armă cu energie dirijată (LDEW – Laser Directed Energy Weapon) de ultimă generație, dezvoltată de un consorțiu britanic condus de MBDA, în colaborare cu Leonardo și QinetiQ.

Compania lucrează, în cadrul unui consorțiu, și la dezvoltarea unui interceptor european de rachete hipersonice. Un concept va fi selectat până la sfârșitul acestui an, potrivit lui Eric Beranger.

MBDA, o companie mixtă înființată de Airbus, BAE Systems și Leonardo, are peste 2.000 de furnizori și peste 20.000 de angajați.

  • Adrian Popa este jurnalist G4Media și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press. Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri. Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...