Kia a prezentat la salonul militar Defense and Security Equipment International (DSEI) o platformă de camionetă versatilă, care poate fi folosită atât în scopuri comerciale, cât și militare. Conform publicației Army Recognition, Kia Tasman oferă un sistem de propulsie de înaltă performanță, opțiuni extinse de personalizare, dar și un design modular care se poate adapta la diversele scopuri pentru care este comercializată camioneta.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Kia, peste cinci decenii de experiență în vehicule speciale
Odată cu debutul său, Kia pune în evidență un model care evoluează dincolo de utilitatea standard. Caracteristicile speciale includ un snorkel pentru condus în ape adânci, bară de protecție din oțel ranforsat, sisteme de antenă, troliu, sursă de alimentare electrică auxiliară, dar și un diferenția cu blocare electronică.

Tasman este descris ca un produs al a peste cinci decenii de experiență în dezvoltarea de vehicule cu destinație specială. Este destinat terenurilor dificile, fiind supus unor teste extensive de durabilitate și performanță. Pentru operațiuni militare, vehiculul este configurat în mai multe variante, inclusiv vehicule de comandă și camionete tactice.
Tasman poate fi configurat ca o caroserie de furgonetă, oferind flexibilitate pentru utilizarea ca ambulanțe sau unități mobile de reparații, sau ca platformă pentru transportul sistemelor militare. Este disponibilă și o opțiune de șasiu gol, care permite integrarea directă a echipamentelor specializate.
Kia Tasman poate avea diverse configurații
Șasiul său robust, structura modulară și sistemul de propulsie adaptabil permit personalizarea rapidă pentru utilizarea ca vehicule de intervenție în caz de urgență, camioane de servicii municipale, transport blindat, pluguri de zăpadă și unități de patrulare.
Ilustrațiile conceptuale de la DSEI arată platforma în configurații care includ vehicule de poliție, vehicule de safari și transportoare blindate de personal. Deși aceste modele sunt prezentate în scop demonstrativ, Kia menționează că versiunile de serie pot varia.
Specificațiile camionetei Kia Tasman
- Dimensiuni: 410 mm lungime, 1.930 mm lățime, 1.870 mm înălțime;
- Greutate: 3,25 tone;
- Încărcătură: 1,1 tone în benă, 3,5 tone remorcare;
- Motor: 2,2 litri, 210 cai putere, 440 NM cuplu motor maxim, normă de poluare Euro 5;
- Capacități de off-road: 224 mm gardă la sol, 800 mm adâncimea apei prin care poate trece, unghi de abordare de 29°, unghi de plecare de 25°.