O rachetă miniaturală, de doar 700 de grame, ar putea deveni una dintre cele mai eficiente arme de apărare antidrone. Compania germană Skylance GmbH a anunțat că a reușit primele teste live cu sistemul „DroneHammer”, un interceptor gândit special pentru a neutraliza micile drone FPV și munițiile rătăcitoare care au schimbat regulile războiului în ultimii ani, anunță ArmyRecognition.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Dronele de mici dimensiuni, adesea modificate de pe raft sau fabricate la costuri reduse, au devenit o amenințare majoră pe câmpul de luptă. Sunt rapide, greu de detectat și pot transporta încărcături explozive, lovind ținte militare cu o precizie uluitoare. În fața acestei realități, armatele caută soluții care să fie nu doar eficiente, ci și suficient de ieftine pentru a fi folosite la scară largă.
Până acum, răspunsurile au variat, de la arme convenționale, puști și tunuri automate, până la tehnologii sofisticate precum bruiaje electronice sau arme cu energie dirijată. Totuși, se conturează tot mai mult o direcție nouă: sisteme agile, compacte și accesibile, concepute exclusiv pentru vânătoarea de drone.
Cum funcționează „ciocanul antidrone”
„DroneHammer” are dimensiunile unei sticle mai mari de apă minerală și cântărește mai puțin de un kilogram. În interior, ascunde însă o idee ingenioasă: un mic cartuș de CO₂ care, la momentul impactului, proiectează fragmente într-un con larg, asemănător unei salve de pușcă. Raza eficientă de distrugere este de aproximativ 10 metri, suficient pentru a spulbera o dronă de recunoaștere sau una de atac cu încărcătură explozivă.
Racheta atinge viteze de peste 500 km/h, are o rază de acțiune de 600 de metri și poate lovi ținta în doar trei secunde de la lansare. Este ghidată optic, dar are nevoie ca drona vizată să fie iluminată cu laser de către operator.
Un alt avantaj este modularitatea: arma poate fi lansată de pe umăr, instalată pe vehicule terestre sau chiar montată pe drone de luptă.
Costuri mici, eficiență mare
Skylance promite că prețul de producție va fi de ordinul „câtorva mii de euro” pe unitate – de câteva zeci de ori mai mic decât cel al rachetelor clasice sol-aer. Această accesibilitate este esențială într-o eră în care dronele de atac pot costa câteva sute sau mii de dolari, dar produc pagube de milioane.
„DroneHammer” nu este singurul proiect de acest tip. Franța, Ucraina și Estonia lucrează la drone interceptoare sau rachete compacte, toate gândite să răspundă aceleiași provocări: cum să oprești roiuri de drone ieftine fără să irosești muniții extrem de costisitoare.