Otokar intră într-un joint venture cu Automecanica S.A, un pas important în proiectul prin care va furniza armatei române vehicule COBRA II 4×4 ATBTU / Aproximativ 800 de blindate vor fi produse la Mediaș

Vechicul blindat COBRA II, produs de compania turcă Otokar
Sursa foto: defense.otokar.com.tr

Otokar, divizia producătoare de sisteme de apărare a celui mai mare conglomerat din Turcia, Koç Group, a făcut un pas important în proiectul „1059 COBRA II ATBTU”, prin care va furniza Ministerului Apărării Naționale din România blindate COBRA II 4×4 ATBTU, se arată într-un comunicat trimis către TechRider.ro.

Otokar a semnat un acord de joint venture (JV) cu una dintre cele mai importante companii de apărare din România, Automecanica S.A., pentru a produce local, în România, aceste vehicule blindate, contribuind astfel la dezvoltarea capabilităților de apărare ale țării.

Potrivit companiei turce, în cadrul acestui acord vor fi produse circa 800 de vehicule blindate de către Automecanica S.A., la Mediaș.

Conform acordului semnat, atât Otokar Land Systems SRL, cât și Automecanica S.A. vor deține fiecare câte 50% din compania mixtă.

Redăm mai jos comunicatul Otokar:

Aykut Özüner, CEO Otokar: «Otokar este cel mai mare exportator de sisteme terestre din Turcia” și a subliniat acest acord ca fiind „unul dintre cei mai importanți pași în strategia de creștere a Otokar în industria de apărare. Fiind un jucător/furnizor global, Otokar operează cu mândrie în numeroase regiuni din întreaga lume, cu vehiculele noastre militare aflate în serviciu activ în peste 40 de țări.

Ca parte a proiectului nostru în desfășurare în România, suntem încântați să anunțăm semnarea acordului de înființare a noii noastre companii de tip “joint venture”, care va produce vehiculele legendare COBRA II, în România. Această etapă reprezintă unul dintre reperele majore în strategia de extindere a Otokar pe piețele globale»

Otokar își propune să transforme România într-un hub strategic pentru operațiunile sale din întreaga Europă.

Sedef Vehbi, Șefa Diviziei Militare Otokar: «Subliniem angajamentul Otokar de a-și extinde prezența în Europa și suntem pregătiți să răspundem cerințelor României. Prin acest parteneriat, România va deveni un hub strategic pentru operațiunile europene ale Otokar.

Suntem deosebit de mândri că am fost selectați de Ministerul Apărării Naționale din România pentru acest proiect de referință. În concordanță cu angajamentele noastre privind localizarea și livrarea în condiții provocatoare către respectatul guvern român, am ales compania Automecanica S.A. ca partener local de încredere, în urma unui proces riguros și cuprinzător de evaluare. Competențele tehnice și capacitățile de producție deja demonstrate ale companiei au avut un rol esențial în această decizie.
Acum este momentul să trecem la execuție, iar noi, în calitate de acționari, suntem entuziasmați și pe deplin angajați să livrăm excelență, contribuind totodată la consolidarea capacităților de apărare ale României
».

Joint Venture-ul Otokar – Automecanica se va concentra pe contribuția la dezvoltarea capacităților locale ale industriei de aparare din România.

Andrei Scobiola, CEO Automecanica S.A.: „Suntem una dintre cele mai capabile companii din industria de apărare a României. Automecanica S.A. este încântată să consolideze această alianță strategică cu Otokar. Această colaborare reprezintă un pas important în sprijinirea Forțelor Armate Române și în stimularea economiei naționale, prin activitatea fabricii noastre. Angajamentul nostru ferm față de acest proiect este incontestabil — acest parteneriat va juca un rol esențial în dezvoltarea capacităților locale de apărare ale României»”.

Context

Pe 20 martie 2024, Otokar și-a depus oferta pentru licitația privind achiziția de Vehicule Tactice Blindate Ușoare 4×4, inițiată de C.N. Romtehnica S.A.

În urma finalizării cu succes a evaluării tehnice, testelor de teren și evaluării financiare, Otokar a fost declarat câștigător al licitației, iar pe 27 noiembrie 2024 a fost semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei pentru furnizarea a 1.059 de vehicule blindate COBRA II 4×4 către Ministerul Apărării Naționale din România, între Otokar și Romtehnica.

În cadrul contractului, primele 278 de vehicule blindate tactice COBRA II 4×4 vor fi fabricate în Turcia, urmând ca restul să fie produse în România. Livrările vor începe în ultimul trimestru al anului 2025 și vor fi efectuate în tranșe, pe parcursul a 5 ani. Contractul include, de asemenea, servicii integrate de suport logistic.

Cu cei 40 de ani de experiență și expertiză în industria de apărare, apreciate de aproximativ 70 de utilizatori din întreaga lume, COBRA II este conceput ca o platformă modulară, adaptabilă pentru diverse misiuni, fiind utilizat activ de peste 20 de clienți din 13 țări.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...