Oves Enterprise, o companie românească specializată în crearea de soluţii software, a dezvoltat prima sa rachetă de croazieră autonomă cu inteligență artificială

SAHARA Autonomous System
SAHARA Autonomous System. Credit foto: Oves Enterprise

Potrivit unui comunicat de presă al Oves Enterprise, racheta este capabilă să opereze la altitudine joasă şi în zone cu navigaţie perturbată, iar primele teste au fost efectuate, demonstraţiile oficiale fiind programate pentru anul 2026, în timp ce prezentarea completă a capabilităţilor este prevăzută pentru finalul anului viitor, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Investiţia în acest nou proiect a depăşit un milion de euro, în timp ce pentru etapele de optimizare şi testare este prevăzut un buget suplimentar de aproximativ două milioane de euro.

Arhitectura integrată Sahara – Nemesis AI

Racheta dezvoltată intern sub numele Sahara Autonomous System a fost concepută ca un ansamblu complet, în care arhitectura hardware şi Nemesis AI sunt proiectate împreună. Astfel, Nemesis AI rulează în modul on-premise, permiţând configurarea rapidă a modelelor AI, a profilurilor de zbor şi a parametrilor operaţionali în facilităţile care operează sistemul. De asemenea, racheta poate fi încărcată cu un model AI pregătit pentru fiecare misiune, având capacitatea de a adapta traiectoria şi reacţia în timp real.

„Am construit acest proiect ca un sistem complet, pentru că autonomia reală nu poate fi obţinută altfel. Modul în care funcţionează Nemesis AI este strâns legat de arhitectura hardware pe care o controlăm integral: electronica, unităţile de procesare, flight controller-ul şi structura pe care rulează algoritmii. Acest nivel de integrare este esenţial în scenarii în care navigaţia prin satelit este perturbată prin jamming (bruiaj intenţionat) sau spoofing (trimiterea de semnale false). În astfel de situaţii, racheta trebuie să-şi păstreze stabilitatea, direcţia şi capacitatea de a îndeplini misiunea. Primele teste ne arată că această abordare este corectă, iar demonstraţiile din 2026 vor evidenţia maturitatea tehnologiei”, a explicat, în comunicat, Mihai Filip, CEO-ul companiei dezvoltatoare.

Zbor la joasă altitudine și reducerea detecției radar

Sahara este proiectată să zboare la altitudini joase, la aproximativ 50 de metri, cu o traiectorie adaptată la relief pentru reducerea detecţiei radar.

„Cu excepţia motorului turbojet şi a senzorilor optici, toate componentele interne sunt dezvoltate de OVES Enterprise: fuselajul, plăcile electronice, unităţile de procesare, sistemele de control şi infrastructura pe care rulează Nemesis AI. Racheta utilizează un sistem avansat de fuziune a datelor – Super Sensor Fusion – prin care Nemesis AI corelează permanent informaţii provenite din mai multe sisteme globale de navigaţie prin satelit şi din senzorii de bord. La intervale de aproximativ 200 de milisecunde, AI-ul verifică integritatea semnalelor pentru a identifica tentativele de bruiaj sau de trimitere de semnale false. Dacă navigaţia devine imposibilă, racheta comută automat pe un mod de zbor care foloseşte datele oferite de sistemul intern de măsurare a mişcării şi orientării (IMU), menţinând stabilitatea şi direcţia de deplasare”, se menţionează în comunicat.

Performanțe tehnice ale rachetei

Noua rachetă de croazieră cântăreşte 50 de kilograme, dintre care 10 kilograme reprezintă încărcătura utilă, în timp ce motorul turbojet instalat furnizează o tracţiune de 310 newtoni, iar cele 20 de kilograme de combustibil permit o autonomie estimată la aproximativ 200 de kilometri în versiunea actuală. Totodată, viteza proiectată poate atinge 0,85 Mach, în funcţie de configuraţia finală a fuselajului.

Reprezentanţii constructorului precizează că în etapele următoare sunt planificate versiuni cu distanţă medie de operare (aproximativ 500 – 600 km) şi distanţă lungă (aproximativ 900 – 1.100 km).

Echipa și profilul companiei

Proiectul este dezvoltat de o echipă de 25 de ingineri şi cercetători specializaţi în inteligenţă artificială, avionică, hardware, sisteme de zbor şi testare.

Oves Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...