EXCLUSIV VIDEO Tiberiu Dobre respinge criticile privind capacitatea bateriilor pe telefoanele Samsung: „Nu sunt de acord sub nicio formă că nu te ține o zi” / Ce spune despre procesoarele Exynos de pe noile pliabile

Telefon pliabil Samsung Galaxy Z Flip 7
Sursa foto: TechRider.ro / Alex-Cristian Stănescu

Vicepreședintele Samsung România, Tiberiu Dobre, a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru TechRider.ro că nu este de acord cu criticii care susțin că bateriile de pe telefoanele recent lansate de gigantul sud-coreean, inclusiv cele de pe noile pliabile Z Flip 7 și Fold 7, nu ar putea rezista la o zi întreagă de utilizare intensă.

Am considerat că trebuie să aducem un plus de baterie pentru Z Flip 7, am mărit de la 4000 la 4300 pentru că am avut un feedback din piață, că utilizatorii telefonului Flip își doresc  o autonomie și mai mare. Nu sunt de acord sub nicio formă cu faptul că nu te ține o zi bateria. Provocarea este să ai 2 zile și mai mult  o interacțiune cu telefonul mobil.

Sigur contează foarte mult de la modul de utilizare, ce folosești din el, la cât ești de departe de o stație GSM și așa mai departe. Din propria experiență – spun și studiile pe care noi le avem, de asemenea -, n-ai niciun fel de problemă să folosești intensiv un telefon o zi întreagă și nu, nu rămâi fără baterie”, a precizat el.

De asemenea, Dobre a argumentat faptul că dimensiunea bateriei este numai o parte a „ecuației” când vine vorba despre autonomia telefoanelor Samsung, un rol important jucând procesoarele pe 3 nm, care au un consum redus de energie.

Când vine vorba despre Z Fold 7, noi considerăm că este absolut suficientă această dimensiune de baterie. De ce? Pentru că, pe de o parte, One UI 8.0 optimizează foarte mult aplicațiile.

Mai mult decât atât, evoluția procesoarelor de la 4 la 3nm pe de o parte îmbunătățește performanța, dar pe de altă parte scade consumul. Și atunci, dacă noi comparăm de la an la an doar dimensiunea bateriei și nu ce pot să fac ea este ca și când  un nou motor de mașină consumă cu 60% sau cu 40% mai puțin. Tu bagi același volum de carburant, dar autonomia mașinii este cu 40% mai mare.

Exact (la fel) și aici. Dacă noi comparăm doar mAh de la un an la altul, este o comparație bună, pe care putem să o facem, firește, și nu obiectez, dar ar trebui să facem comparația integrală cu ce înseamnă asta în materie de autonomie. Ce făceam cu bateria și telefonul de anul trecut și ce facem cu bateria și procesorul de anul ăsta? Ce înseamnă asta pentru experiența clientului final? Cât înseamnă în filme rulate non-stop sau cât înseamnă într-un gaming intensiv rulat non-stop, lucruri de genul ăsta.

Cu alte cuvinte, dimensiunea bateriei, capacitatea bateriei este doar o parte din ecuația experienței unui client final, iar pe noi ne interesează, încă o dată spun, toată această imagine agregată, pentru că procesoarele pe 3nm de astăzi consumă mult mai puțină energie”, a explicat Tiberiu Dobre.

Procesoare Exynos pe noile pliabile

Întrebat în legătură cu alegerea companiei de a integra un procesor Exynos 2500 pe noul Z Flip 7, în loc de unul Snapdragon de la Qualcomm, așa cum a fost cazul lui Flip 6 de anul trecut, vicepreședintele Samsung România a susținut că acest cip este „alegerea perfectă pentru acest device”.

Procesoarele Exynos, dezvoltate in-house de către Samsung, au fost cunoscute în trecut pentru faptul că se supraîncălzesc, că sunt mai puțin performante și eficiente energetic decât Snapdragon. Dobre a respins aceste îngrijorări și a afirmat că aceste probleme țin de trecut.

Revenind la întrebarea cu (procesoarele) Exynos. Sunt probabil niște generații (mai vechi) de procesare la care tu te referi. În momentul de față, vorbim despre procesare cu totul și cu totul noi, pe platforme de 3nm, care sunt foarte competitive.

Noi atunci când alegem procesorul pentru un anumit model de telefon, ne gândim la absolut toate aspectele care țin de experiența clientului final, în materie rulare, capacități pentru inteligența artificială, redundanța bateriei, viața bateriei și absolut tot ecosistemul de aplicații care rulează în jurul acelui produs.

Cu alte cuvinte, Exynos 2500 este o alegere perfectă pentru acest device, fără să facă în niciun fel compromisuri atunci când vine vorba despre experiența clientului. Practic, că este un procesor sau altul, misiunea noastră este să oferim cea mai bună experiență clientului final.

Restul sunt, sigur, niște comparații pe care le fac specialiștii care măsoară tot felul de lucruri tehnice. Însă, din punct de vedere la al experienței consumatorului final nu există compromis”, a mai spus Tiberiu Dobre.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Vicepreședintele Samsung România confirmă planurile privind dezvoltarea unui telefon trifold / Va fi lansat „când piața va fi gata să accepte asemenea inovații” / Ce știm până în prezent?

EXCLUSIV VIDEO INTERVIU „Portabilitate” vs. „Productivitate”: Care este profilul cumpărătorului român de telefoane pliabile de la Samsung – explicațiile lui Tiberiu Dobre

EXCLUSIV VIDEO INTERVIU Vicepreședintele Samsung România: „În trecut, telefoanele pliabile Flip s-au vândut mai bine decât Fold / Anul acesta o să fie o bătaie mare / Prognosticul meu este că Fold 7 se va vinde mai bine”

Vicepreședintele Samsung a oferit un interviu pentru TechRider.ro cu ocazia lansării oficiale a noii serii de telefoane pliabile din gama Galaxy Z – Fold 7, Flip 7 și Flip 7 FE – și de ceasuri inteligente – Galaxy Watch 8, Watch 8 Clasic și Watch Ultra. TechRider.ro a participat la un eveniment hands-on în București, unde compania a dezvăluit noile dispozitive.

Galaxy Z Fold 7

În cazul lui Galaxy Fold 7, cele mai importante noutăți sunt procesorul Snapdragon 8 Elite pe 3nm (regăsit și pe seria Galaxy S25), o nouă cameră principală de 200 MP OIS F1.7 (aceeași de pe S25) și una frontală de 10 MP F2.2, cu un unghi de vizualizare de 100 de grade, pe ecranul principal. De asemenea, dimensiunea celor două ecrane a fost crescută: 8 inch pentru cel principal (de la 7,6 inch pe Fold 6) și 6,5 inch pentru cel exterior (de la 6,3 pe modelul precendent), cu o rezoluție mai mare – FHD+ (2520 X 1080). Grosimea telefonului a fost și ea redusă în acest an, ajungând la 4,2 mm (nepliat) și 8,9 mm (pliat). Dispozitivul a primit o scădere și la capitolul greutate, unde are acum 215g, față de 239g pe Fold 6. Bateria rămâne aceeași de anul trecut, de 4.400 mAh. De asemenea, Fold 7 vine acum și într-o configurație cu o memorie RAM de 16 GB LPDDR5X. În schimb, un mare minus pentru modelul din acest an este eliminarea compatibilității cu S Pen.

Flagship-ul va fi disponibil în patru culori: Blue Shadow, Silver Shadow, Jetblack și Mint.

Galaxy Z Flip 7

La rândul său, Flip 7 vine cu câteva schimbări. Cea mai notabilă este noul procesor Exynos 2500 pe 3nm, spre deosebire de Snapdragon 8 Gen 3 pe 4nm, regăsit pe Flip 6. Față de modelul lansat anul trecut, bateria a crescut de la 4.000 mAh la 4.300 mAh, un mic upgrade binevenit. Ecranele au fost și ele mărite, ajungând acum la 4,1 inch cel exterior (față de 3,4), cu un aspect edge-to-edge, și la 6,9 inch cel principal (spre deosebire de 6,7 inch). La capitolul camerelor tot a rămas neschimbat față de Flip 6. În schimb, în ceea ce privește durabilitatea, balamaua modelului din acest an a fost îmbunătățită cu o protecție Advanced Armor Aluminium. La fel ca în cazul lui Fold 7, grosimea acestui dispozitiv a fost și ea redusă – 6,5 mm (nepliat) și 13,7 mm (pliat).

Flip 7 va fi disponibil, la rândul său, în trei culori: Blue Shadow, Jetblack, Coralred și Mint (doar online).

Galaxy Z Flip 7 FE

Telefon pliabil Samsung Galaxy Z Flip 7 FE
Sursa foto: TechRider.ro / Alex-Cristian Stănescu

Z Flip 7 FE (Fan Edition) este o metoda aleasă de Samsung pentru a oferi utilizatorilor un telefon pliabil la un preț mai accesibil, o piață unde are ca principal competitor Motorola Razr. Dispozitivul prezentat vine echipat cu un procesor Exynos 2400, două camere pe spate (principală de 50 MP, AF / F1.8 și ultra wide de 12 MP, FF / F2.2) și una frontală de 10 MP, FF / F2.2. Display-ul său principal este un Dynamic AMOLED 2X de 6,7 inch (2640 x 1080), cu o rată de refresh de până la 120 Hz. Display-ul exterior este un Super AMOLED de 3,4 inch (720 x 748), cu o rată de reîmprospătare a ecranului de 60 Hz. În ceea ce privește bateria, Flip 7 FE vine cu 4.000 mAh, cu Super Fast Charging, Fast Wireless Charging 2.0 și Wireless PowerShare. Grosimea dispozitivului este de 6,9 mm (nepliat) și 14,9 mm (pliat), cu o greutate de 187g.

Durabilitatea smartphone-ului va fi asigurată de o protecție Corning Gorilla Glass Victus 2 (pe ecranul exterior și pe spate), Armor Aluminium 2 (pe ecranul principal și ramă), iar Armor Aluminium avansat pe carcasa balamalei.

Flip 7 FE vine cu numai 8 GB memorie RAM, în configurații cu 128 GB, respectiv 256 GB spațiu de stocare. De asemenea, va fi disponibil în două culori: Black și White.

Standardul de protecție la apă și praf rămâne IP48 pe toate cele trei modele, așa cum au avut și dispozitivele lansate anul trecut.

Toate cele trei smartphone-uri vin cu noua actualizare de interfață software One UI 8 preinstalată.

Cât vor costa?

Cele trei smartphone-uri pliabile vor fi disponibile în următoarele configurații și opțiuni de preț:

Samsung Galaxy Fold 7

  • 12 GB + 256 GB – 2.099 EURO / 10.549 RON;
  • 12 GB + 512 GB – 2.219 EURO / 11.149 RON;
  • 16 GB + 1 TB – 2.519 EURO / 12.649 RON;

Samsung Galaxy Flip 7

  • 12 GB + 256 GB – 1.199 EURO / 5.999 RON;
  • 12 GB + 512 GB – 1.319 EURO / 6.599 RON;

Samsung Galaxy Flip 7 FE

  • 8 GB + 128 GB – 999 EURO / 4.999 RON;
  • 8 GB + 256 GB – 1.059 EURO / 5.249 RON.
  • Alexandru-Cristian Stănescu este redactorul-șef al TechRider.ro. El este jurnalist în grupul G4Media din 2021. În timpul petrecut la G4, Alex a acoperit secțiunea de Politică Externă, de la conflictele din Orientul Mijlociu și războiul din Ucraina până la diplomație euro-atlantică și alegerile prezidențiale din SUA. De asemenea, a contribuit prin munca sa la proiectul european pentru tineri ENTR. Înainte de a ajunge la G4Media, Alex a debutat în presă în perioada facultății, la revista economică Reporter Global. Alex este licențiat în jurnalism, cu o lucrare despre fake news și combaterea dezinformării, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București. Ulterior, a studiat programul de master Jurnalism și Comunicare Politică, tot la FJSC. Alex este pasionat de tehnologie, istorie, muzică rock, povești despre spionaj și fantasy/SF, precum Harry Potter, Star Wars, The Lord of the Rings, Cyberpunk și Assassin's Creed. Printre hobby-urile sale se numără baschetul, jocurile video, filmele și serialele de acțiune, thriller și mister.

Total
0
Shares
1 comentariu
  1. Am un Samsung S25 Ultra achizitionat acum 2 luni si la utilizare normala gen cateva telefoane, citit email-uri, stiri – in mod constant mi se termina bateria pana pe la 2-3 in timpul zilei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...