Acțiuni din sectorul de gaming au înregistrat o creștere de patru ori mai mare decât indicele S&P 500 în ultimul an / Capcom și Konami, printre vedetele pieței

eveniment capcom
Sursa foto: Stanislav Kogiku / Zuma Press / Profimedia

Acțiunile din sectorul de gaming au înregistrat o creștere medie de 46% în ultimele 12 luni, comparativ cu 12% în cazul indicelui S&P 500, 13% în cazul Nasdaq și 5% în cazul FTSE 100, relevă o analiză realizată de o platformă de tranzacționare, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Capcom și Konami au înregistrat creșteri de trei cifre în ultimii cinci ani (338% și, respectiv, 438%), subliniind potențialul de creștere pe termen lung al sectorului.

„În timp ce jucătorii se bucură de lansarea consolei Switch de nouă generație a Nintendo, acțiunile principalelor companii globale din sectorul de gaming înregistrează creșteri semnificative, depășind cu mult indicele principal al Wall Street, potrivit unei analize realizate de platforma de tranzacționare și investiții eToro”, se menționează într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Deși S&P 500 a înregistrat un randament total respectabil de 12% în ultimele 12 luni, creșterea valorilor acțiunilor din sectorul de gaming este alimentată de veniturile digitale constante, francizele care fac saltul dinspre console spre cinematografe și creșterea disciplinată și durabilă.

Investițiile în sectorul de gaming

eToro a creat un coș cu opt nume importante din industria jocurilor, de la Nintendo și Sony, la Capcom, Electronic Arts, Take-Two Interactive, Roblox, Ubisoft și Konami, evidențiind faptul că grupul respectiv a urcat cu 46% în ultimul an, cu 76% în ultimii trei ani și cu 141% în ultimii cinci ani, depășind cu ușurință randamentul total de 13% al Nasdaq și cel de 5% al FTSE 100 în aceeași perioadă de 12 luni. Tendințele actuale ale sectorului rămân pozitive, performanțele viitoare fiind determinate de condițiile pieței și de evoluția individuală a companiilor.

„Randamentele excepționale ale acțiunilor din sectorul jocurilor video în 2025 nu sunt doar o consecință a factorilor ciclici favorabili, precum lansarea unor jocuri de succes precum GTA VI sau viitoarea consolă Switch 2. Asistăm la o reevaluare structurală a sectorului. Trecerea la distribuția digitală și la modelele de servicii live a transformat companiile ce erau odată dezvoltatori de jocuri dependenți de succesul unor produse în mașini de generat venituri recurente, cota digitală, respectiv proporția de vânzări de jocuri în online, de 78% a Capcom fiind acum punctul de referință al industriei”, a declarat Lale Akoner, analist al pieței globale la eToro, citat în comunicat.

Acțiunile marilor companii de jocuri au depășit indicele S&P 500 de aproximativ 4 ori în ultimele 12 luni, de 1,5 ori pe perioada ultimilor trei ani și de 1,4 ori pe ultimii cinci ani, subliniind apetitul crescând al investitorilor pentru acțiunile din sectorul divertismentului interactiv, în perspectiva lansării noii versiuni a consolei Switch și a unui program încărcat de lansări în întreaga industrie.

„Aceste francize trec dincolo de cutia consolelor — de la lansări cinematografice și spin-off-uri pentru dispozitive mobile până la atracții pentru parcuri tematice — creând multiple căi de monetizare care atenuează volatilitatea veniturilor. În special dezvoltatorii japonezi au combinat această maturitate în materie de monetizare cu disciplina costurilor și stabilitatea în angajări, evitând expansiunea excesivă care obligă acum mulți competitori din SUA să reducă personalul. Drept urmare, investitorii încep să considere jocurile mai puțin ca pe un pariu speculativ pe următorul mare succes și mai mult ca o poveste de creștere durabilă pe termen lung”, a adăugat Lale Akoner.

Coșul Global Gaming 8 al eToro este un indice ponderat egal care cuprinde cele opt acțiuni menționate, iar performanța prețului acțiunilor este rotunjită în sus/în jos.

eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent.

În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări.

Pe platforma eToro, utilizatorii pot deține o gamă largă de active tradiționale și inovatoare și pot alege cum să investească: pot tranzacționa direct, pot investi într-un portofoliu sau pot copia alți investitori.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...