Întârzierea lansării mult-anticipatului GTA 6, dezvoltat de Rockstar Games, nu a fost o veste proastă pentru toată lumea. Nate Fox, unul dintre directorii creativi la Sucker Punch, dezvoltatorii jocului Ghost of Yōtei, a glumit că anunțul Rockstar a stârnit sărbătoare la nivelul întregului studio, relatează IGN.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Lansarea GTA 6, amânată încă o dată
Grand Theft Auto 6 trebuia să fie lansat în toamna lui 2025 dar, în vara acestui an, Rockstar a confirmat încă o amânare a lansării, până la finalul primăverii anului viitor. Concret, jocul va fi lansat pe 26 mai 2026 pentru a oferi dezvoltatorilor „timp suplimentar pentru a oferi nivelul de calitate pe care (jucătorii) îl așteaptă și îl merită”.
Și, deși amânarea reprezintă o veste dezamăgitoare pentru jucătorii care abia așteaptă să experimenteze cea mai nouă iterație din seria GTA, studioul de dezvoltare Sucker Punch s-a bucurat că noul joc al Rockstar nu va intra în conflict cu lansarea din octombire a Ghost of Yōtei. Într-un interviu, Nate Fox a spus că vestea a fost sărbătorită de angajații studioului.
„Încă suntem cu toții mahmuri, mahmuri de câteva luni. A fost o zi minunată”, spune Nate Fox, co-director creativ al Sucker Punch.
Ghost of Yōtei, cel mai nou titlu al studioului de creație Sucker Punch, va avea data de lansare pe 2 octombrie 2025. Acțiunea se desfășoară în anii 1600 în Japonia rurală, iar povestea urmărește o mercenară bântuită și singuratică, pe nume Atsu. Însetată de răzbunare, ea călătorește prin peisajele nordului Japoniei, vânându-i pe cei care i-au ucis familia cu mulți ani în urmă.
Studiourile își modifică datele de lansare
La fel cum anunțul făcut discret al datei de lansare a Hollow Knight: Silksong (04.09.2025) a fost o zi mai puțin fericită pentru aproximativ 10 alte jocuri video cu planuri de lnsaer în jurul acelei perioade, studiourile își modifică datele de lansare ale propriilor jocuri. Motivul ține de faptul că nu vor să se ciocnească cu data de lansare a GTA 6 și nici să absoarbă timpul, banii și interesul potențialilor jucători.
Nigel Lowrie, cofondator al Devolver Digital, este de părere că noul GTA 6 este un joc foarte important, clasificându-l ca „un potențial joc AAAAA, fiind mai mare decât orice altceva atât din punct de vedere al scopului și al dimensiunii jocului, cât și al impactului cultural pe care îl are și al atenției pe care o solicită.”.
Chiar și Stomp and the Sword of Miracles, un joc indie fără o dată de lansare prevăzută, a decis să amâne lansarea pe Kickstarter și lansarea demo-ului din cauza Silksong. Dacă adăugăm la această incertitudine faptul că Hollow Knight: Silksong a blocat Steam, Nintendo eShop și magazinele digitale de pe Xbox și PlayStation, ne întrebăm cum va afecta GTA 6 întreaga industrie.