Franciza Forza Horizon, cândva o exclusivitate pentru consola Xbox, a ajuns și pe PlayStation, și cu un succes răsunător. PushSquare relatează că Forza Horizon 5 este cel mai bine vândut joc pentru PS5, ajungând la 3 milioane de copii comercializate pentru consola de producție Sony.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Campaniile de discount au ajutat la vânzări
Conform datelor Alinea Analytics, jocul open world cu mașini a depășit în vânzări jocuri precum Monster Hunter Wilds sau Assassin’s Creed Shadows. Analiștii consideră că cea mai recentă campanie de discount (o reducere de 25% pentru Forza Horizon 5) a propulsat jocul în vânzări.

Pe platformele Xbox One și Series X și S, mai mult de 45 de milioane de gameri au jucat acest titlu din franciza Forza, iar alți 6,5 milioane au achiziționat o copie prin intermediul Steam.
Alinea Analytics este de părere că noul Forza Horizon 6 va fi lansat pe PlayStation 5 din prima zi, ca urmare a succesului actualei versiuni a jocului open world. Totodată, analiștii se așteaptă ca, odată cu lansarea FC 26 sau Borderlands 4, topul să arate diferit.