Într-o lume tot mai dominată de inteligență artificială, robotică și tehnologii emergente, capacitatea tinerilor de a se adapta și de a înțelege realitățile tehnologice devine esențială pentru succesul lor profesional.
Conf. Univ. Dr. Simina Mariș, specialist în educația STEM și cercetare aplicată, este genul de profesor care transformă acest deziderat în practică, și care le arată elevilor cum să îmbine teoria cu aplicațiile concrete. Prin proiecte inovatoare, precum construirea propriilor chatboți sau explorarea principiilor științifice în activități interdisciplinare, Simina Mariș îi învață pe tineri să nu se limiteze la utilizarea pasivă a tehnologiei, ci să înțeleagă mecanismele din spatele acesteia și să le aplice în viața reală.
„Nu e suficient să știi să deschizi un calculator, trebuie să înțelegi cum funcționează tehnologia și să aplici cunoștințele în contexte reale”, explică aceasta, în timp ce subliniază importanța curiozității, a gândirii critice și a abordării interdisciplinare în formarea viitorilor specialiști.
Redăm mai jos interviul integral:
Rep: Ce este educația STEM? Este un domeniu relativ nou și nu foarte cunoscut. V-aș ruga să ne explicați, pe scurt, în ce constă specializarea dumneavoastră?
Simina Mariș: „Educația STEM, așa cum a fost definită încă din anii 2000, în cadrul Consiliului Europei, se referă la pregătirea în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică. Inițial, ideea era ca această educație să le ofere tinerilor un fundament solid pentru a se integra în realitățile și cerințele celei de-a patra revoluții industriale.
Până la urmă, trebuie să recunoaștem… nu poți folosi eficient nici măcar un aparat de aer condiționat controlat de pe telefon dacă nu înțelegi câteva principii de bază. Ulterior, specialiștii au realizat că este important să includem și arta, iar astfel STEM a devenit STEAM – știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică”.
Rep: Cum ați ajuns dumneavoastră, personal, să vă specializați în acest domeniu emergent?
SM: „La bază sunt matematician. Prima facultate pe care am absolvit-o a fost cea de matematică și fizică. Glumeam atunci cu colegii spunând că fizica ne ajută să rămânem cu picioarele pe pământ și să nu pierdem contactul cu realitatea. Apoi am urmat și un master în informatică.
La început, în România, accentul se punea foarte mult pe teorie. Eram buni teoreticieni, dar ne confruntam cu șocul realității. Nu înțelegeam mereu cum se aplică teoria în practică. Asta m-a făcut să devin pasionată de legătura dintre concepte și aplicabilitatea lor concretă”.
„Am realizat că ceva nu este în regulă și că, dincolo de numărul limitat de ore din programa școlară, era nevoie să găsim modalități prin care să conectăm teoria cu viața reală”
Ulterior, am ajuns să predau la Universitatea «Ioan Slavici» și la liceul cu același nume. Am avut ore de matematică și fizică, dar am observat un lucru surprinzător. Anume că până și elevii care aveau acces la tehnologie nu reușeau să o înțeleagă cu adevărat. Îi întrebam, de pildă: «De ce are nevoie un automobil ca să funcționeze?» și nu știa nimeni să răspundă că are nevoie de benzină. Asta era înainte de apariția mașinilor electrice.
Sau întrebam: «Cum răcești o cană cu apă fierbinte?» și răspundeau că o pun în frigider, fără să se gândească de ce nu e bine să faci asta. Atunci am realizat că ceva nu este în regulă și că, dincolo de numărul limitat de ore din programa școlară, era nevoie să găsim modalități prin care să conectăm teoria cu viața reală.
Așa că am început o activitate extracurriculară, Cercul de Științe Aplicate. Ideea era să vedem și să experimentăm, nu să învățăm pe dinafară sau să facem cine știe ce performanțe, ci să ne orientăm în lumea reală și să înțelegem la ce se aplică formulele învățate la fizică sau la matematică.
Ulterior, i-am cooptat și pe colegii de chimie, biologie, geografie și, bineînțeles, pe cei de la informatică. Am organizat, prin rotație, activități prin care să-i familiarizăm pe copii cu caracterul interdisciplinar al științei de zi cu zi. Am vrut să înțeleagă faptul că toate domeniile se leagă între ele. Pentru că, deocamdată, în liceu, programele sunt fragmentate și planurile de învățământ separă artificial disciplinele”.
Rep: Cum vedeți, din perspectiva dumneavoastră, o educație de calitate, mai ales în ceea ce privește educația STEM?
SM: „Pentru mine, o educație de calitate înseamnă, în primul rând, caracterul aplicativ. Am văzut manuale din Germania, Anglia, SUA. Mulți spun că sistemul nostru este mai elitist, mai «academic» decât al lor. Însă adevărul este că, în acele țări, copiii au contact direct cu realitatea.
Orice problemă de matematică sau de fizică este integrată într-un context real. Elevul trebuie mai întâi să extragă datele din situația prezentată, iar apoi să aplice formulele matematice sau fizice. La noi, de obicei, enunțul sună abstract: «Un corp de masă M se deplasează pe o suprafață orizontală de 10 metri». Într-un manual german, problema ar suna: «O mașină alunecă 10 metri». Diferența dintre a vorbi despre un «corp» și despre o «mașină» se simte imediat. Copilul înțelege mai bine dacă legăm teoria de ceva concret.
Tot în cadrul Cercului de Științe Aplicate, am început să povestesc și studenților mei de la facultatea de inginerie și de la calculatoare despre aceste activități. S-au arătat interesați: «N-am putea și noi să facem aplicații cu copiii? Senzori, softuri, experimente?» Le-am spus: «Sigur, dar am nevoie de ajutorul vostru». Așa că, treptat, am reușit să implicăm și studenți voluntari, iar cercul nostru de științe aplicate pentru elevi a început să beneficieze de sprijinul lor”.
Rep: Din perspectiva dumneavoastră, care sunt cele mai importante competențe STEM pentru următorii 10 ani?
SM: „Nu știu dacă e vorba doar de o competență STEM propriu-zisă, dar cred că trebuie să discutăm deja despre analfabetismul digital. Nu mai vorbim doar de analfabetism clasic, să nu știi să scrii, sau de analfabetism funcțional, să nu înțelegi ce citești. Astăzi vorbim despre tineri care știu să intre pe telefon, dar nu știu ce se ascunde în spatele tehnologiei.
De exemplu, știe cineva că telefonul are un accelerometru? Dar ce este, ce face? Este un senzor care măsoară accelerația și ajută aplicații simple, cum ar fi numărarea pașilor. Sau întrebarea aceea des întâlnită: «La ce îmi folosește mie teorema lui Pitagora?». Răspunsul este simplu: la localizarea prin GPS. Telefonul primește semnal de la mai mulți sateliți și, prin triangulație, îți află poziția.
Problema este că, la noi, elevii nu fac legătura între aceste cunoștințe și realitate. Și astfel apare acest «analfabetism digital»: nu e suficient să știi să deschizi calculatorul, să intri pe rețele sociale sau să faci videoclipuri. Trebuie să învățăm să folosim la maxim dispozitivele digitale, telefon, tabletă, laptop, și să înțelegem principiile din spatele lor.
„La ce îmi folosește mie teorema lui Pitagora? Ca un singur exemplu: la localizarea prin GPS. Telefonul primește semnal de la mai mulți sateliți și, prin triangulație, îți află poziția”
În plus, să nu uităm că aceste dispozitive pot fi oricând afectate de accidente, cum ar fi o pană de curent. Ce faci atunci? Cum te descurci? Ar trebui să ne aducem aminte de cunoștințele esențiale de fizică și tehnologie de la începutul secolului XX: mecanică, transmiterea mișcării, termodinamică, optică. Dacă rămâi fără brichetă și fără chibrituri, știi să faci foc cu ajutorul unei lentile improvizate din sticlă și apă?
Din păcate, nu știu în ce măsură aceste lucruri se mai predau astăzi. În clasele mici abia dacă mai sunt atinse, iar în clasele mari programa e prea încărcată. Cred că aceste competențe fundamentale ar trebui reinterpretate și revalorizate, pentru că ele ne pot ajuta să ne descurcăm în situații neprevăzute și să nu rămânem dependenți de tehnologie.
La fel se întâmplă și cu inteligența artificială. Mulți folosesc ChatGPT doar pentru teme
sau pentru a modifica o poză. Dar asta înseamnă să rămâi la un nivel superficial. AI-ul
înseamnă mult mai mult și cred că ar trebui să învățăm, treptat, să-l folosim ca pe un
instrument complex, nu doar ca pe un motor de căutare mai «deștept»”.
Rep: Cum vedeți dumneavoastră evoluția educației STEM în contextul emergenței inteligenței artificiale?
SM: „În primul rând, o să zâmbească unii, dar eu sunt destul de «bătrână» ca să fi prins
începuturile Google și ale internetului, când toată lumea spunea: «Internetul e o prostie. Google? Ce-i aia? YouTube? Ce sunt site-urile astea?». Și, totuși, aceste lucruri au schimbat lumea.
Nu cred că AI-ul este doar o bulă, așa cum se tot vehiculează. Este o evoluție firească.
Depinde de noi să învățăm cum să folosim și cum să controlăm această tehnologie.
„Dacă vrem să fim cu adevărat alfabetizați digital, nu ajunge să «bifăm» un curs de utilizare a AI. Trebuie să înțelegem principiile de bază”
Îmi amintesc de un student care mi-a adus un eseu impecabil. L-am întrebat: «Ai folosit ChatGPT?». «Nu, doamnă profesoară, n-am folosit». «Dar cartea aceasta pe care ai citat-o, unde ai găsit-o?». «Păi… am întrebat motorul de căutare». Și motorul i-a oferit o referință fictivă. E o anecdotă, dar ar trebui să ne pună pe gânduri. Da, folosim ChatGPT și alte instrumente AI, dar trebuie să știm până unde și cum să le folosim.
Ca să nu greșim, trebuie să învățăm să controlăm tehnologia. Și pentru a controla, trebuie să știm știință și matematică. Dacă vrem să fim cu adevărat alfabetizați digital, nu ajunge să «bifăm» un curs de utilizare a AI. Trebuie să înțelegem principiile de bază”.
Rep: În contextul acesta al automatizării și al AI-ului, spuneți, deci, că e nevoie să ne întoarcem la matematică, la fizică, la principiile
fundamentale?
SM: „Da, absolut. Pe de altă parte, este adevărat că AI-ul poate diminua capacitatea
elevilor de a gândi critic, mai ales dacă este folosit ca scurtătură. Dar aici rolul nostru, al
profesorilor și părinților, este să schimbăm atitudinea. Nu are rost să ne prefacem că AI-ul nu există. Dacă băgăm capul în nisip, ca struțul, pierdem teren. Trebuie să spunem: «Da, există. Cum îl folosim în avantajul nostru?». Trebuie să transmitem măsură și să arătăm copiilor cum să folosească AI-ul într-un mod creativ și controlat.
De exemplu, dacă toți folosesc ChatGPT pentru teme, putem întoarce lucrurile în favoarea noastră: «Bine, folosiți-l. Dar, în paralel, construiți un chatbot propriu». Este foarte simplu să creezi un chatbot care să răspundă la o serie de întrebări. Ca să faci asta, trebuie să-l antrenezi, să-i furnizezi texte, să înțelegi cum funcționează.
Asta le voi propune elevilor mei până la finalul anului. Să creeze chatboți pe diverse teme. În felul acesta, «se joacă» cu inteligența artificială, dar în același timp înțeleg cum funcționează și își dezvoltă gândirea critică. Controlăm informația, controlăm procesul și transformăm AI-ul dintr-o scurtătură într-un instrument educativ”.
Rep: Cum anume educația pe care o oferiți le creează tinerilor mai multe oportunități de angajare?
SM: „Proiectul meu de suflet este cercul de științe aplicate «Te provocăm să fii curios». E o adevărată provocare să fii curios, dar atunci când reușești, începi să privești lumea altfel: te interesează ce este în stânga, în dreapta, cum funcționează un lucru sau altul. Nu trebuie să le stăpânești pe toate în detaliu, dar dacă ai noțiuni de bază despre cum funcționează, ai mai multe șanse să te orientezi ulterior.
Știi câte ceva din mai multe domenii și, la nevoie, poți aprofunda. În secolul XXI, dominat de tehnologie și de noile tehnologii emergente, nu mai putem ignora acest aspect. Doar în cazuri extreme, precum un blackout total, ne-am putea întoarce la modul de viață de acum 100 de ani.
Dacă vrei să prinzi un job în domeniul tehnologiei, nu e suficient să spui «știu să
deschid calculatorul și să intru pe Facebook». Trebuie să știi să operezi în Word, să
redactezi un e-mail corect și politicos, să folosești diverse aplicații”.
Rep: Cât de bine este pregătit sistemul de învățământ din România pentru această lume a tehnologiilor emergente, a inteligenței artificiale și a noilor competențe digitale?
SM: „O universitate nu poate supraviețui dacă nu oferă calificări relevante pentru piața muncii. De aceea, ne concentrăm ca materiile, conținuturile și competențele transmise să fie aplicabile. Avem un procent foarte mare de studenți care se angajează încă de pe băncile facultății sau imediat după finalizare. Important este ca fiecare instituție să vadă ce se cere pe piață și să-și adapteze curriculumul”.
Rep: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, cele mai mari obstacole în implementarea educației STEM în România?
„Obstacolele pot veni din familie, dacă un copil vede dezinteres acasă, va trata cu indiferență și școala. Apoi, există discriminări de gen sau de mediu. Se vorbește mult despre cum fetele trebuie încurajate, dar vă pot spune un lucru.
La noi, fetele au curaj. Ele pun mâna pe Arduino, programează, se implică. Băieții, uneori, se mulțumesc doar cu faptul că «sunt băieți». Discriminarea de gen sau anturajul în care cresc copiii, unde se întreabă «Ce-ți trebuie atâta știință?», sunt bariere reale. Și, desigur, rămâne provocarea percepției că matematica este grea”.
Rep: Care credeți că sunt cele mai mari provocări cu care se vor confrunta tinerii care vor să urmeze o carieră în domeniile STEM?
SM: „Evoluția tehnologică… și stau să mă gândesc. Vorbeam de inteligența artificială la începutul anilor 2000, când eram și eu studentă. Manualele de inteligență artificială erau pline de matematică, formule logice, raționamente abstracte. Astăzi, inteligența artificială a trecut într-o zonă aplicativă. A durat 20–25 de ani ca această transformare să aibă loc.
Evoluția este exponențială și trebuie să ne așteptăm ca lumea să se schimbe constant.
Iar noi trebuie să învățăm să ne adaptăm acestor schimbări. Degeaba sunt «mare profesor» dacă mă bate tehnologia și nu învăț ce este nou. La fel și în inginerie, nu mai proiectăm cu creionul și planșa, ci folosim softuri specializate. Adaptarea la aceste tehnologii te face mai competitiv, mai angajabil și, implicit, îți oferă șansa la un salariu mai bun.
De fapt, totul se reduce la a putea să-ți câștigi existența. Dacă te adaptezi la noile
tehnologii, îți plătești taxele, îți susții traiul”.
Rep: Ce sfat le dați elevilor dumneavoastră, și nu doar lor, pentru a reuși pe piața muncii viitorului?
SM: „Sfatul meu pentru toți elevii este simplu: să fie curioși, să fie cu mintea deschisă și
să nu ia «NU» în brațe. Cel mai păgubos lucru este să spui «nu pot», «nu are rost»,
«altcineva o să facă în locul meu». Fie că e vorba să pui un echipament în priză sau să
înțelegi cum funcționează un program, e esențial să încerci. Dacă refuzi, asta nu înseamnă că tehnologia dispare, alții o vor folosi. De aceea, mesajul meu este: nu evitați noile tehnologii, rămâneți curioși și conectați la ce se întâmplă în jur. Și mai e un lucru: să rămânem mereu în contact cu schimbările, să fim atenți la lume. Fără asta nu se poate”.
Rep: Credeți că, în viitorul apropiat, învățământul românesc va putea forma specialiști capabili să lucreze în marile companii de tehnologie?
SM: „Da, deja există astfel de specialiști. Avem tineri care termină facultatea și se
angajează direct în companii mari, fie prin internship, fie imediat după absolvire. Și chiar
rămân acolo. Am avut norocul să avem tineri curioși, dornici să învețe, ceea ce a fost
una dintre marile șanse ale României după Revoluția din 1989.
Atunci a început dezvoltarea calculatoarelor și a internetului, iar noi nu am pus piedici. Am avut o evoluție bună. Azi, tinerii români sunt deja prezenți în companii de robotică și în alte mari firme internaționale. Companiile vin în România pentru că aici găsesc specialiști competenți. Este un lucru bun și trebuie să reușim să rămânem conectați la acest ecosistem.
Motto-ul meu, al nostru, rămâne același: «Te provocăm să fii curios. Curiozitatea este
cheia. Să mergi în lume cu ochii deschiși și să nu ignori ceea ce vine nou»”.
