Bolt introduce „Little Bolt” în București: un nou serviciu de mobilitate urbană cu vehicule electrice compacte

Little Bolt
Sursa foto: Bolt

Bolt adaugă o nouă opțiune de transport în București: Little Bolt, un serviciu dedicat celor care vor să se deplaseze rapid prin oraș, la costuri mai mici atât pentru pasageri, cât și pentru șoferii parteneri.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Flota Little Bolt este formată din vehicule electrice Jinpeng Smart Balance, dotate cu trei moduri de condus – Eco, Normal și Sport – și capabile să atingă o viteză maximă de 70 km/h.

„Lansarea Little Bolt reprezintă un pas înainte pentru mobilitatea urbană – o soluție avantajoasă pentru pasageri, dar și pentru partenerii noștri. Oferim o modalitate rapidă și sustenabilă de deplasare, iar șoferii pot beneficia de venituri mai mari datorită numărului crescut de curse. În plus, aceste vehicule mici se parchează ușor, ocupă mai puțin spațiu și nu emit CO₂”, a declarat Maria Niculescu Aron, General Manager Bolt România.

Sursa foto: Bolt

Pentru moment, noua categorie este disponibilă doar în zona centrală și de nord-vest a Capitalei, urmând ca acoperirea să se extindă treptat după perioada de testare.

Vehicule electrice cu baterii interschimbabile

Little Bolt aduce o inovație importantă: bateriile detașabile, care pot fi schimbate rapid în cele nouă stații Battery Swap din București, vizibile direct în aplicația Bolt. Fiecare mașină este echipată zilnic, fără costuri pentru șoferii parteneri, cu două seturi a câte 8 baterii lithium-ion, fiecare având o autonomie de aproximativ 150 de kilometri.

Această soluție elimină problemele legate de infrastructura de încărcare și face ca vehiculele electrice să fie mai accesibile și mai ușor de întreținut.

  • Ștefan Munteanu este un jurnalist specializat în domenii variate precum tehnologie, inteligență artificială, securitate cibernetică și apărare. Articolele sale acoperă noutățile din industrie, analize și impactul tehnologiei asupra societății. El este pasionat de inovațiile digitale și are un interes puternic pentru cele mai recente evoluții geopolitice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...