Într-o lume în care biodiversitatea e în colaps, iar speciile dispar într-un ritm alarmant, ideea de a „reînvia” animale dispărute pare desprinsă dintr-un vis SF. Sau, mai nou, din realitatea promovată de o companie americană de biotehnologie. Problema cu acest start-up cu sediul în Dallas, Colossal Biosciences, este că mai nimic din ceea ce pretinde nu este adevărat. Mai mult, presupusa „reînviere” a lupilor teribili este un cal troian ce maschează distrugerea naturii de către omenire, semnalează TheConversation.
Populațiile de animale sălbatice din întreaga lume au scăzut, în medie, cu 73% din 1970 încoace, iar mamiferele mari lipsesc din multe ecosisteme. În acest context, ideea de a „reînvia” specii dispărute pare mai atrăgătoare ca niciodată.
Recent, compania americană de biotehnologie Colossal Biosciences Inc. a susținut că a readus la viață lupul teribil, celebrul prădător masiv din America de Nord, dispărut de peste zece mii de ani și faimos în cultura pop datorită serialului Game of Thrones.
Potențialul pare uriaș. Dacă o specie e în pericol, tot ce ne trebuie este un genom bine conservat, iar ea poate fi „salvată” și readusă la viață când mediul o va permite. Iar dacă nu mai există probe genetice, se poate reconstrui un genom aproximativ cu ajutorul IA-ului. Pe scurt, puțină inginerie genetică, specie „resuscitată”, problemă rezolvată.
Răspunsul, cu părere de rău pentru entuziaștii readucerii speciilor dispărute la viață, o spun specialiștii, este un categoric „nu”.
Un animal nou, dar nu o specie reînviată
Aproape nimic din această narațiune a oficialilor de la Colossal Biosciences nu stă în picioare. Lupii creați în laboratoarele Colossal Biosciences nu sunt deloc lupi teribili. Sunt lupi cenușii modificați genetic: doar 14 gene au fost editate pentru a produce un animal care să semene cu ceea ce presupunem că arăta un lup teribil.
Doar una dintre gene provine direct dintr-un specimen de lup teribil; celelalte au fost selectate din populații moderne de lupi cenușii, pentru a le conferi o statură mai robustă și o blană mai albă.
A susține că aceasta este o „reînviere” a speciei e ca și cum ai spune că l-ai adus pe Napoleon înapoi doar pentru că un francez scund i-a împrumutat pălăria.
Falsă speranță pentru natură
Susținătorii acestor proiecte afirmă că astfel de „resurecții” ar putea ajuta la restaurarea ecosistemelor, mai ales în cazul prădătorilor de vârf care reglează echilibrul ecologic. Exemplul cel mai des invocat este reintroducerea lupilor cenușii în Parcul Yellowstone în anii 1990, care a dus la regenerarea habitatelor prin controlul populațiilor de cerbi.
Însă realitatea este că lupul cenușiu, specie încă vie, poate juca același rol ecologic fără a fi modificat genetic, dacă i se acordă protecția necesară. În plus, animalele crescute în laborator sau în captivitate au mari dificultăți de adaptare în sălbăticie. Programele de reintroducere necesită antrenamente complexe, iar în cazul prădătorilor, riscurile și provocările devin aproape imposibile.
Nu „de-extincție”, ci distragere de la adevăr
Termenul „de-extincție” e înșelător. Nu doar că e fals din punct de vedere biologic, dar deturnează atenția de la adevărata criză a biodiversității, cauzată fără îndoială de oameni.
Sistemele noastre alimentare distrug habitatele. Consumul de carne, fie ea sălbatică sau domestică, e nesustenabil. Sistemele energetice încă ard carbon, provocând schimbări climatice rapide și pierderi masive de specii.
Soluțiile există: conservarea funcționează, atât pentru oameni, cât și pentru natură. Dar ele necesită sacrificii reale, mai puțin consum, mai puțină risipă, schimbări legislative și economice radicale.
Din păcate, tentația „soluțiilor rapide” e mare. Administrația Trump a încercat să slăbească Legea Speciilor Pe Cale de Dispariție. În Marea Britanie, noile politici amenință reglementările privind habitatele naturale. Iar ideea că putem „repara” orice extincție cu niște biotehnologie e periculoasă și seducătoare — dar fundamental greșită.
Extincția nu e reversibilă
În spatele cățeilor „reînviați” se ascunde o metaforă periculoasă: că progresul tehnologic ne poate absolvi de responsabilitate. Că putem continua cu „business as usual”, iar victimele mediului vor fi „reparabile” în viitor.
Dar extincția e definitivă. Nu poți recrea un ecosistem, o cultură genetică sau un comportament natural complex prin simpla editare a unor gene. Și nici nu poți repara, prin tehnologie, o planetă distrusă de lăcomie.
În final, nu vom avea un lup teribil autentic. Iar dacă am avea, nici el, nici noi nu am ști ce să facem cu el. Dar vom fi plătit scump pentru iluzia că știința poate rescrie natura la comandă. Și poate fi deja prea târziu când vom realiza că extincția, chiar și în epoca CRISPR și AI, nu are buton de „undo”.
Nu vad rostul acestui articol