Dincolo de implicațiile politice ale noii curse spațiale dintre Est și Vest, pare că există o miză care animă China și SUA, împreună cu aliații lor, spre colonizarea Lunii. Iar planurile de a transforma spațiul într-un nou front al resurselor minerale capătă contur tot mai clar. Cercetători canadieni estimează că platină și alte metale rare, în valoare de peste un trilion de dolari, ar putea fi extrase din craterele Lunii, sugerează NewScientist.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Un studiu recent publicat în revista Planetary and Space Science, coordonat de Jayanth Chennamangalam, cercetător independent din Vancouver, propune o reevaluare a Lunii ca sursă valoroasă de resurse minerale. Echipa sa a analizat probabilitatea ca un număr semnificativ de cratere lunare, peste 6.000 dintre cele circa 1,3 milioane existente, să fi fost create de asteroizi metalici conținând cantități comerciale de platină, paladiu, rodiu sau iridiu.
„Luna s-ar putea dovedi o mină de aur, la propriu și la figurat, mult mai practică decât asteroizii,” spune Chennamangalam. „Majoritatea asteroizilor sunt greu accesibili, iar gravitația lor aproape inexistentă complică serios operațiunile de minerit. Luna, deși are doar o șesime din gravitația Pământului, oferă o stabilitate tehnologică superioară.”
Potrivit estimărilor, valoarea metalelor prețioase care ar putea fi extrase din craterele lunare depășește un trilion de dolari. Deși cifra este speculativă, ea reflectă potențialul uriaș pe care spațiul îl poate avea pentru viitorul industriei miniere – și, implicit, pentru finanțarea explorării spațiale.
Când știința se transformă în afacere
Cercetătorul canadian argumentează că un astfel de potențial economic ar putea atrage investiții private masive în explorarea sistemului solar, mutând astronomia din zona exclusiv academică și dependentă de bugete publice în sfera antreprenoriatului spațial. „Dacă putem monetiza resursele spațiale, vom asista la o explozie de interes privat pentru explorarea cosmică,” susține el.
Însă chiar dacă tehnologia permite exploatarea Lunii, legislația internațională este departe de a fi clarificată. Tratatul privind spațiul cosmic, adoptat în 1967, interzice „aproprierea națională” a corpurilor cerești și declară spațiul cosmic ca fiind patrimoniu comun al umanității. Ce nu este însă clar definit este dacă exploatarea comercială de către entități private echivalează cu o formă de apropriere.
Rebecca Connolly, specialistă în drept spațial la Universitatea din Sydney, avertizează că tratatul lasă în suspensie o serie de întrebări critice: cine deține, în mod legal, resursele extrase? Cine emite licențe? Cum sunt împărțite beneficiile? Ce reguli ecologice ar trebui respectate? Și cine reglementează infrastructura permanentă pe Lună?
„Există un vid de reglementare. Pe măsură ce mineritul extraterestru devine fezabil, e urgent să creăm un cadru juridic clar și echitabil la nivel global”, spune Connolly.
Acordurile Artemis, un pas înainte, dar nu pentru toată lumea
Pentru a umple acest gol, SUA au propus Acordurile Artemis, un cadru neobligatoriu care susține dreptul de exploatare comercială a resurselor spațiale, cu accent pe Lună. Acestea au fost semnate de 55 de țări, dar lipsesc semnături importante. China și Rusia, două dintre cele mai active puteri spațiale, nu au aderat.
În lipsa unui consens larg, viitorul mineritului lunar se anunță nu doar tehnologic și financiar complicat, ci și geopolitic exploziv. Comparația cu pescuitul în apele internaționale, adesea invocată, nu pare să convingă în cazul Lunii, care, chiar dacă nu aparține nimănui, este văzută de tot mai mulți ca un teritoriu de maxim interes strategic și economic.
Dacă Luna devine câmpul de luptă al marilor interese industriale, în lipsa unei reglementări clare, omenirea riscă să repete în spațiu conflictele nerezolvate de pe Pământ. Deocamdată, ceea ce pare o mină de aur s-ar putea dovedi, juridic vorbind, o zonă minată.
