Am putea transforma cu adevărat Marte într-o planetă verde?

Terraformarea planetei Marte
Imagine generată cu DeepAI

De zeci de ani, ideea de a transforma Marte într-o lume locuibilă a aprins imaginația scriitorilor și a visătorilor din domeniul științei. În romanele SF, procesul poartă numele de terraformare, transformarea unei planete ostile într-un mediu asemănător Pământului, cu atmosferă respirabilă, apă lichidă și un climat stabil. Dar dacă această ficțiune ar putea deveni, într-o zi, realitate?

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Un grup de cercetători condus de dr. Erika DeBenedictis, fondatoarea laboratorului Pioneer Labs, susține că a venit momentul ca ideea să fie tratată ca un domeniu de cercetare științifică legitim. Într-un raport pregătit pentru Green Mars Workshop 2025, echipa arată că noile progrese tehnologice, de la lansările ieftine cu racheta Starship a companiei SpaceX, până la avansurile din biologia sintetică și modelarea climatică, schimbă radical datele problemei, informează Universe Today.

„Acum treizeci de ani, terraformarea era imposibilă. Astăzi este doar incredibil de grea. Întrebarea nu mai este dacă o putem face, ci dacă ar trebui s-o facem și cum”, afirmă DeBenedictis.

De la încălzirea planetei la oceanul marțian

Potrivit raportului, transformarea planetei ar putea urma trei etape majore. Prima ar fi încălzirea, o creștere a temperaturii medii cu câteva zeci de grade în câteva decenii, folosind aerosoli sau gaze cu efect de seră produse controlat. Cercetări recente arată că Marte ascunde suficiente rezerve de gheață pentru a forma un ocean de aproape patru milioane de kilometri pătrați, cu o adâncime medie de 300 de metri.

O creștere a temperaturii cu aproximativ 30 de grade Celsius ar fi suficientă pentru a topi aceste rezerve înghețate, și a permite existența apei lichide la suprafață, un pas esențial spre o eventuală locuire.

Microbii care ar putea schimba atmosfera

A doua etapă ar fi introducerea vieții microbiene. Cercetătorii propun folosirea biologiei sintetice pentru a crea extremofile, microorganisme capabile să reziste la radiații, variații de presiune și temperaturi scăzute. Acestea ar putea coloniza suprafața planetei în doar câteva decenii, și ar declanșa procesul lent de fotosinteză care ar îmbogăți atmosfera cu oxigen.

DeBenedictis și echipa sa estimează că Marte ar putea fi acoperită de colonii de alge în câteva decenii, o „pătură verde” care ar marca începutul transformării Planetei Roșii într-o lume albastră-verzuie.

Habitate uriașe și oxigen respirabil

Ultima etapă, întinsă pe secole sau chiar milenii, ar viza crearea unei atmosfere suficient de dense și bogate în oxigen pentru a susține viața complexă. Procesul ar începe în habitate uriașe, acoperite de domuri de 100 de metri înălțime, unde fotosinteza sau electroliza apei ar genera aer respirabil.

În exterior, plantele cultivate ar elibera oxigen în atmosferă, dar ritmul natural al acestui proces ar însemna că trecerea la o atmosferă complet respirabilă ar necesita cel puțin o mie de ani. „Terraformarea este o viziune pentru civilizații, nu pentru o singură generație”, notează raportul.

Întrebări, riscuri și dileme etice

Proiectul ridică și numeroase necunoscute. Ce se află sub calotele de gheață ale planetei? Cum ar reacționa furtunile de praf într-un climat mai cald și mai umed? Există suficiente resurse pentru electroliza apei direct pe Marte sau ar fi necesar un costisitor import de materiale de pe Pământ?

Mai mult, apar și întrebări etice. Dacă există viață marțiană, chiar și sub formă microbiană, intervențiile umane ar putea-o distruge. Terraformarea ar șterge pentru totdeauna urmele istoriei geologice și biologice a planetei.

Totuși, cercetătorii argumentează că studierea terraformării poate aduce beneficii imediate pentru Pământ. Tehnologiile dezvoltate pentru supraviețuire în medii ostile, cum ar fi culturile agricole rezistente la secetă sau sistemele închise de reciclare a resurselor — ar putea ajuta la adaptarea la schimbările climatice de acasă.

De la vis la program de cercetare

Raportul Green Mars Workshop nu pledează pentru lansarea unei misiuni de terraformare mâine. El propune, în schimb, un program riguros de cercetare: studii de laborator, simulări climatice și experimente de mică amploare pe viitoarele misiuni marțiene.

„Înainte să visăm la transformarea unei lumi întregi, trebuie să înțelegem cu adevărat cu ce avem de-a face și ce riscăm să pierdem”, conchid cercetătorii.

  • George Radu este un autor care abordează subiecte variate din domeniul tehnologiei, apărării și viitorului. Domeniile sale de expertiză includ inteligența artificială etică, interfețele om-mașină (HMI), realitatea augmentată și virtuală aplicată (XR), precum și impactul social și cultural al noilor tehnologii. Nu se teme să pună întrebări dificile și să exploreze implicațiile filozofice ale inovațiilor tehnologice.

Total
0
Shares
1 comentariu
  1. Nu. Nu in modul descris in articol si ilustrat in imagine. Un student de anul I la fizica bun (nu exceptional) va poate explica imediat de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...