Cu mai bine de 4 miliarde de ani în urmă, Pământul era o lume tânără și agitată, cu o crustă subțire, abia solidificată, și un interior fierbinte, în clocot. În acea epocă geologică timpurie, cunoscută sub numele de Hadean, o masă de magmă din manta a străbătut crusta fragilă a planetei. În timp ce restul scoarței a fost topit din nou în manta de procesele interne violente ale Pământului, o mică zonă din jurul acestei fisuri pare să fi supraviețuit. Și ar putea fi încă acolo, vizibilă la suprafață, într-un colț izolat al Canadei arctice, susțin un studiu publicat de faimoasa revistă Science.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Aceasta este ipoteza susținută de o echipă de cercetători canadieni, care au analizat din nou rocile din regiunea Nuvvuagittuq, o zonă aflată pe malul Golfului Hudson. Disputate de ani buni de geologi din întreaga lume, aceste formațiuni ar putea fi nu doar extrem de vechi, ci chiar cele mai vechi roci cunoscute de pe Pământ.
Dezbaterea a început în 2008, când geologul Jonathan O’Neil, de la Universitatea din Ottawa, a estimat că rocile din jurul acelei vechi intruziuni magmatice ar avea 4,3 miliarde de ani. Dacă această vârstă se confirmă, am avea de-a face cu formațiuni solide din Hadean, epoca de început a Terrei, din care avem extrem de puține urme directe. Astăzi, ca un exemplu, cele mai vechi obiecte cunoscute de pe Pământ sunt doar câteva granule minerale izolate.
Dar cum datezi o rocă atât de veche?
De obicei, geologii se bazează pe zircon, un mineral extrem de rezistent, care păstrează urmele timpului ca într-un seif. Numai că rocile din Nuvvuagittuq nu conțin zircon. Așa că echipa lui O’Neil a apelat la un alt instrument, izotopii de samariu și neodim. Pe măsură ce samariul se dezintegrează radioactiv, produce neodim la o rată bine cunoscută. Astfel, raportul dintre acești izotopi poate funcționa ca un ceas geologic.
Problema? Ceasurile nu erau sincronizate. Două tipuri de samariu se descompun în ritmuri diferite, dar nu indicau aceeași vârstă. Incoerența rezultatelor a alimentat scepticismul în rândul geologilor.
„Comunitatea științifică specializată în începuturile Pământului n-a fost convinsă”, spune Richard Walker, de la Universitatea din Maryland.
O nouă piesă din puzzle
În studiul recent, O’Neil și echipa sa au schimbat strategia. Ei au analizat o rocă ce a pătruns prin intruziune în stratul suspectat a fi vechi de 4,3 miliarde de ani. Conform regulilor geologiei, o astfel de rocă trebuie să fie mai tânără decât stratul pe care îl străbate.
Rezultatul a indicat faptul că ceasurile izotopice sunt, de data aceasta, perfect sincronizate. Ambele indică o vârstă de aproximativ 4,16 miliarde de ani pentru roca intruzivă. Asta înseamnă că rocile pe care le traversează trebuie să fie și mai vechi, iar vechea estimare de 4,3 miliarde de ani devine brusc mai credibilă.
„Este pentru prima dată când ambele metode dau exact aceeași vârstă. Este un argument puternic că rocile din Nuvvuagittuq s-au format chiar în Hadean, ceea ce le face unice”, spune O’Neil.
Fereastră către începuturile planetei
Dacă se confirmă, această descoperire ar transforma Nuvvuagittuq într-un sit geologic cu totul special. Singurul loc de pe Terra unde mai putem atinge o bucățică din scoarța originală a planetei.
„Este, probabil, cel mai bun argument care se poate face în acest moment”, afirmă Graham Pearson, geolog la Universitatea din Alberta.
„Cea mai simplă explicație pentru aceste date este că avem în față cele mai vechi roci din lume”, adaugă Jesse Reimink, de la Penn State. Dar chiar și el admite că subiectul rămâne deschis: „Când vine vorba de cele mai vechi roci și minerale, nimic nu e definitiv”.
