Un nou studiu publicat în prestigioasa revistă Nature trage un semnal de alarmă sumbru. Copiii născuți în 2020 se vor confrunta cu o lume transformată într-un adevărat coșmar climatic. Potrivit cercetării, acești copii vor fi expuși de două până la șapte ori mai frecvent decât generațiile anterioare la evenimente climatice extreme, valuri de căldură, inundații, secete, incendii de vegetație, cicloane și pierderi majore de recolte, relatează LiveScience.
Datele sunt alarmante.
Chiar și într-un scenariu relativ moderat, în care temperaturile globale cresc cu 2,7°C până în anul 2100 (scenariul actual, dacă politicile climatice nu se îmbunătățesc), 52% dintre copiii născuți în 2020 vor experimenta valuri de căldură fără precedent. În comparație, doar 16% dintre cei născuți în 1960 au avut parte de astfel de evenimente.
Dacă încălzirea globală se accelerează și ajunge la 3,5°C până la sfârșitul secolului, 92% dintre copiii de cinci ani de astăzi vor trece prin valuri de căldură mortale, 29% vor cunoaște eșecuri severe ale recoltelor, iar 14% vor trăi inundații devastatoare în timpul vieții lor.
„Stabilizarea climei în jurul unei creșteri de 1,5°C față de nivelurile preindustriale ar însemna că jumătate dintre tinerii de azi vor fi expuși la un număr fără precedent de valuri de căldură. Dar dacă ajungem la 3,5°C, peste 90% vor resimți aceste efecte de-a lungul întregii vieți,” avertizează Luke Grant, cercetător principal al studiului și specialist în modelare climatică la Centrul Canadian pentru Modelare și Analiză Climatică.
Realitatea ar putea fi chiar mai dură decât previziunile
Cercetarea evidențiază și o inechitate profundă, copiii din regiunile cele mai vulnerabile, în special cei din Africa Subsahariană, Asia de Sud-Est și America Latină, vor suporta cele mai grave consecințe. Sub actualele politici climatice, 92% dintre copiii născuți în medii cu venituri mici vor fi expuși la riscuri climatice majore, față de 79% dintre cei din familii înstărite.
Studiul are la bază o analiză detaliată a datelor demografice globale și a proiecțiilor climatice pentru trei scenarii diferite de emisii. Nu a inclus însă alte efecte sistemice ale crizei climatice, cum ar fi migrațiile în masă, colapsul ecosistemelor sau conflictele declanșate de lipsa resurselor, ceea ce înseamnă că realitatea ar putea fi chiar mai dură decât previziunile.
Rosanna Gualdi și Raya Muttarak, cercetătoare în științe statistice la Universitatea din Bologna, Italia, scriu într-un comentariu asociat că studiul „relevă un decalaj intergenerațional alarmant”. Ele atrag atenția că, fără reduceri drastice ale emisiilor, copiii de azi vor trăi înconjurați de dezastre tot mai dese și mai severe.
Anxietatea ecologică devine o realitate tot mai prezentă
În acest context, anxietatea ecologică devine o realitate tot mai prezentă. Potrivit unui sondaj YouGov comandat de Greenpeace, aproape 4 din 5 copii sub 12 ani se declară îngrijorați de schimbările climatice.
„Trăi o viață fără precedent înseamnă că, în absența schimbărilor climatice provocate de om, șansele de a experimenta atât de multe extreme climatice ar fi fost mai mici de 1 la 10.000,” explică Grant.
Mesajul studiului este clar: politicile climatice actuale nu protejează copiii de azi și de mâine. Fără acțiuni urgente și echitabile de reducere a emisiilor, umanitatea își condamnă generațiile viitoare la un viitor instabil, periculos și profund nedrept.
Unele produse sunt prea „de showroom”, nu toate sunt practice in viata de zi cu zi.